Au început lucrările de asfaltare pe strada Teiului din Roman. Primarul Laurențiu Leoreanu: „Continuăm să investim în dezvoltarea orașului”
Locuitorii de pe strada Teiului din municipiul Roman au primit o veste mult așteptată. Lucrările de asfaltare au început astăzi, iar, dacă condițiile meteorologice vor fi favorabile, acestea vor fi finalizate în cursul zilei de mâine.
Primarul Laurențiu Leoreanu a subliniat că proiectul reprezintă o investiție importantă pentru infrastructura orașului, fiind una dintre solicitările venite din partea locuitorilor din zonă.
Edilul a transmis mulțumiri președintelui Daniel Harpa pentru sprijinul acordat, precizând că investiția este realizată din bugetul Consiliului Județean Neamț, ca urmare a demersurilor făcute de administrația locală.

„Este o lucrare importantă și deloc ușoară, pe care mulți dintre locuitorii din zonă o așteptau de mult timp. Îi mulțumesc președintelui Daniel Harpa pentru că a răspuns pozitiv solicitării mele și a dispus realizarea acestei investiții. Orice investiție pentru Roman contează, iar fiecare promisiune pe care o fac trebuie dusă la bun sfârșit”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.
Acesta a evidențiat și buna colaborare dintre administrația locală și cea județeană, apreciind că parteneriatul instituțional este esențial pentru implementarea proiectelor de dezvoltare ale municipiului.
„Mă bucur că există o colaborare bună între administrația locală și cea județeană, pentru că exact asta mi-am dorit încă de la început: să lucrăm împreună pentru binele municipiului, al romașcanilor și al nemțenilor. Continui să muncesc pentru un Roman mai bine dezvoltat și pentru proiectele de care orașul nostru are nevoie. Constatăm, analizăm, prioritizăm și facem lucruri bune, folositoare și necesare”, a transmis edilul.
Asfaltarea străzii Teiului face parte din seria investițiilor în infrastructura rutieră menite să îmbunătățească mobilitatea urbană și condițiile de trafic din municipiul Roman, administrația locală anunțând că va continua implementarea proiectelor de modernizare și în alte zone ale orașului.





