Dental Alliance
March 28, 2024

Băut, fără permis și cu mașina în flăcări, oprit de polițiști, în Neamț

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 04.20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați, cu privire la faptul că un autoturism care prezintă flăcări la nivelul capotei se deplasează haotic, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 15, în localitatea Podoleni.

Acesta s-ar fi deplasat spre Suceava, iar la un moment dat a fost semnalizat de participanții la trafic să oprească, observând că din zona capotei autoturismului ieșeau flăcări. Ajutat de un participant la trafic, de 31 de ani, din Costișa, bărbatul în cauză a reușit lichidarea focului folosind un extinctor. Acesta, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că bărbatul în cauză, are dreptul de a conduce suspendat din data de 7 aprilie a.c., fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.