Băut la volan, prin Roman. Polițiștii i-au făcut dosar penal
La data de 8 septembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat în trafic un bărbat, de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dobrogeanu Gherea din Roman.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.