Blue Air anulează zborurile planificate cu plecare de pe aeroportul din Bacău în perioada 9-12 octombrie

Blue Air anulează zborurile planificate cu plecare de pe aeroportul din Bacău în perioada 9 – 12 octombrie 2020, în urma unei noi comunicări primite în cursul zilei de marţi care anunţă redeschiderea cu o întârziere de încă trei zile a Aeroportului Internaţional din Bacău după lucrările de modernizare ale acestuia, conform Agerpres.

Aeroportul Internaţional din Bacău a fost închis pentru modernizare şi ar fi trebuit să fie redeschis pe data de 30 septembrie. “O primă amânare a avut loc până la data de 5 octombrie, iar ulterior până la data de 9 octombrie. În tot acest timp Blue Air a pus la dispoziţie transport cu autocarul pentru pasagerii afectaţi care au dorit să călătorească de pe aeroportul din Suceava”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, clienţii afectaţi de aceste noi anulări vor avea opţiunea de a alege un zbor cu plecare din Bucureşti, dacă este disponibil în aceeaşi zi. Blue Air va putea organiza transport cu autocarul dacă vor exista pasageri care optează pentru această opţiune.

“În cazul în care pasagerii nu vor alege să călătorească de pe aeroportul din Bucureşti, vor avea la dispoziţie schimbarea gratuită a zborului la o dată ulterioară imediat ce se va redeschide Aeroportul din Bacău sau vor putea solicita rambursarea în portofelul electronic Blue Wallet, atasat contului de pasager de pe site-ul flyblueair.com”, se mai spune în comunicat.

Potrivit companiei, aceste două opţiuni sunt disponibile direct pe site în Secţiunea ‘Status Rezervare’, iar alegerea poate fi făcută direct pe site de către fiecare pasager. “În cazul in care niciuna dintre opţiunile enumerate nu este aleasă de pasager, acesta poate solicita rambursarea sumei aferente preţului plătit pe biletul de avion”, susţin reprezentanţii Blue Air.

Compania precizează că toate zborurile programate cu plecare începând din 12 octombrie de pe Aeroportul Internaţional din Bacău rămân disponibile pentru pasageri fără nicio modificare în programul acestora. Totodată, operaţiunile vor fi reluate conform programului obişnuit începând cu data la care Aeroportul Internaţional din Bacău va fi redeschis.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business bazat pe reducerea complexitătii, respectiv Low Cost – Low Complexity.

Cu o echipă formată din peste 1.000 de profesionişti, compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.