Calendar ortodox 2022, 10 ianuarie: Sfântul Ierarh Grigorie, fratele Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Ierarh Grigorie, episcop al Nyssei este pomenit în calendarul creştin ortodox la 10 ianuarie. Acesta a fost frate al Sfântului Vasile cel Mare.

La fel ca şi fratele său, Sfântul Grigorie a primit o educaţie strălucită în cele mai cunoscute şcoli ale vremii. A fost căsătorit, iar soţia sa, Teozva, atunci când Sfântul Grigorie a fost hirotonit preot, a fost sfinţită diaconiţă, slujind bolnavilor şi îngrijind de cei săraci.

După moartea soţiei, Sfântul Grigorie a fost ridicat la treapta episcopiei, în Nyssa, Capadocia. A fost izgonit din scaunul episcopal de împăratul Valens (364-378), care îmbrăţişase erezia ariană.

Sfântul Grigorie a participat la lucrările Sinodului II Ecumenic, în anul 381, întărind credinţa în dumnezeirea Duhului Sfânt.

Se spune despre Sfântul Grigorie al Nyssei că semăna foarte mult cu fratele său Sfântul Vasile, însă era cărunt şi puţin mai vesel.

Alți sfinți pomeniți până la finalul lunii ianuarie

• Sfântul Cuv. Teodosie – 11 ianuarie (marți)
• Sfântul Cuv. Antonie cel Mare – 17 ianuarie (luni)
• Sfântul Maxim Mărturisitorul – 21 ianuarie (vineri)
• Sfântul Grigorie Teologul – 25 ianuarie (marți)
• Sfintii Trei Ierarhi – 30 ianuarie (duminică)

Luna ianuarie

Ianuarie este prima lună a anului în calendarul gregorian şi are 31 de zile. Ziua are 10 ore, iar noaptea are 14 ore.

Denumirea lunii ianuarie (lat. januarius) vine de la numele zeului Janus, care în mitologia romană era zeul porţilor şi al uşilor.

Mai înseamnă şi începutul, deoarece romanii credeau că fiecare lucru care începe intră printr-o uşă. În tradiţia populară, luna ianuarie se numeşte ghenarie, Crăciunul mic, carindar sau gerariu.

Anul 2022 are 365 de zile, luna februarie având 28 de zile, astfel fiind un an comun.

30 ianuarie – Sfinții Trei Ierarhi

Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, sunt sărbătoriţi la 30 ianuarie.

Aceşti trei sfinţi pe care Biserica îi cinsteşte împreună au fost mari apărători ai dreptei credinţe, au avut multă dragoste de Biserică şi o mare grijă faţă de cei săraci.

În jurul Sfinţilor Trei Ierarhi, în timpul domniei împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), s-au iscat controverse aprige privind întâietatea unuia sau a altuia. Reprezentanţii celor trei facţiuni, care se numeau Ioaniteni, alţii Vasiliteni, iar alţii Grigoriteni, stârneau multe controverse, fiecare susţinând pe câte unul dintre ei în detrimentul celorlalţi doi.

Pentru aceea, după câţiva ani, s-au arătat sfinţii ierarhi, nu în vis, ci chiar în fiinţă, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitenilor. Şi toţi trei i-au spus că, aşa precum vede, ei sunt la fel în faţa lui Dumnezeu: „Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sârguit cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire. Deci, împreunându-ne într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă, fă nouă praznic cuviincios” (Vieţile Sfinţilor).

Disputele au fost stinse astfel în chip minunat, ajungându-se la stabilirea unui praznic împreună a celor Trei Sfinţi Ierarhi, ca unii care sunt în egală măsură bineplăcuţi lui Dumnezeu şi deopotrivă de vrednici să fie cinstiţi de credincioşi.

În cursul anului bisericesc, pomenirea fiecăruia dintre ei se face pentru Sfântul Vasile la 1 ianuarie, pentru Sfântul Grigorie Teologul la 25 ianuarie, iar pentru Sfântul Ioan Gura de Aur la 13 noiembrie şi la 27 ianuarie. În această zi se sărbătoreşte lucrarea lor făcută în folosul Bisericii.

Toţi cei trei Sfinţi Ierarhi au trăit în secolul al IV-lea, numit „veacul de aur” al creştinătăţii, s-au născut în familii evlavioase creştine şi au avut parte de o educaţie aleasă. Toţi trei au studiat la cele mai vestite şcoli ale vremii şi au fost ridicaţi prin voia lui Dumnezeu la treapta arhieriei, pentru a răspândi de acolo, cu şi mai multă putere, lumina adevărului dumnezeiesc, dovedindu-se a fi vrednici păstori ai credincioşilor lor.

Au fost deopotrivă mari sprijinitori ai săracilor, orfanilor, bolnavilor şi ai tuturor celor aflaţi în suferinţă şi, mai mult decât atât, au luptat, prin cuvânt şi prin scris, pentru lămurirea adevărurilor de credinţă ortodoxă, împotriva rătăcirilor şi a credinţelor deşarte. Au fost mari predicatori şi scriitori bisericeşti, lăsând în urma lor un număr mare de cărţi de învăţătură, alcătuind diverse cântări şi rugăciuni. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur au lăsat şi Liturghiile care le poartă numele.

Despre Sfântul Ioan Gură de Aur se arată că a întrecut pe toţi filosofii în cuvinte şi mai ales în iscusinţa, înlesnirea şi frumuseţea vorbirii; şi atât de bine a tâlcuit dumnezeiasca Scriptură şi a săvârşit propovăduirea evanghelică, încât, dacă n-ar fi fost acest Sfânt, „ar fi fost de trebuinţă să mai vină încă o dată pe pământ Stăpânul Hristos” („Vieţile Sfinţilor”).

Faptele sale bune atât de mult l-au înălţat, încât pe toţi i-a întrecut, fiind izvor al milosteniei şi al dragostei. A trăit 63 de ani, fiind ierarh al Bisericii lui Hristos şase ani. S-a săvârşit în Comane, surghiunit de împărăteasa Eudoxia.

Sfântul Vasile cel Mare a întrecut mult în cuvinte, nu numai pe cei din vremea lui, ci şi pe cei vechi; a studiat mult în domeniile ştiinţelor şi filosofiei. A ocupat scaunul arhiepiscopal al mitropoliei Cezareei Capadociei, la vârsta de 37 de ani, şi a păstorit Biserica opt ani; apoi, s-a dus către Domnul, aflat în fruntea arhiepiscopiei sale.

Ca întâistătător al scaunului din Cezareea Capadociei, Sfântul Vasile a întemeiat, lângă Cezareea, diferite aşezăminte pentru alinarea suferinţelor celor bolnavi şi nevoiaşi: spitale, azile, ospătării, şcoli şi altele.

Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Teologul a păstorit Biserica Constantinopolului 12 ani şi a trăit 80 de ani. Se spune despre Sfântul Grigorie că atunci când s-a făcut patriarh a găsit în cetate numai o biserică a drept-credincioşilor, iar când a părăsit scaunul, a lăsat numai una eretică.

A mers de la Constantinopol la Arianz, moşia sa, unde, cugetând pururea la Dumnezeu şi făcându-se cu totul strălucită oglindă a Lui, s-a sfârşit cu pace.