Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Când alcoolul îți ia mințile: bărbat din Podoleni, reținut pentru că și-a amenințat familia cu un cuțit

0

Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat din Podoleni, sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și lovire sau alte violențe.

La data de 26 octombrie a.c., polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au fost sesizați de către un tânăr de 18 ani, din Podoleni, cu privire la faptul că este amenințat cu un obiect tăietor de către tatăl său.

Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde l-au identificat pe cel în cauză, acesta fiind imobilizat și condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

Din investigații a reieșit faptul că, la data de 26 octombrie a.c., în timp ce se afla în locuința comună și pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 51 de ani, din Podoleni, ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale, de 52 de ani. Ulterior, în timp ce se deplasa cu fiul său pe o stradă din aceeași localitate, pe fondul unor discuții în contradictoriu, l-ar fi amenințat pe acesta cu un obiect tăietor.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și lovire sau alte violențe.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.