Suplimente Alimentare Imunyze

Când vor putea fi organizate NUNȚI în 2022. Anunțul ministrului Sănătății despre evenimentele publice

Acoperisul1

Condor Resort

Alexandru Rafila crede că nunțile vor putea fi reluate în condiții normale începând din luna mai. Este posibil să se impună, totuși, distanțarea sau folosirea măștilor. Despre valul 5, ministrul Sănătății crede că este „ultimul important din punctul de vedere al sănătății publice”.

Întrebat, sâmbătă, despre discuțiile pe care le-a avut cu cei din industria nunților și când ar putea să își programeze oamenii nunțile, Rafila a răspuns că a avut foarte multe întâlniri în ultima perioadă cu reprezentanți ai diverselor industrii.

„Cred că în luna martie o să putem să avem o discuție aplicată despre un calendar, pe termen mediu măcar, în așa fel încât să existe predictibilitate. Toată lumea își dorește predictibilitate.

Cred că în martie, când vom avea elemente mult mai concrete în ceea ce privește evoluția pandemiei, putem să stabilim împreună un program.

E o opinie personală, dar cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua. Probabil cu anumite limitări, nu știu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elementele de siguranță care înseamnă o oarecare distanțare sau în cazul unor evenimente publice utilizarea măștii”, a răspuns ministrul.

Potrivit acestuia, folosirea măștilor la tulpina Omicron este „cel mai important element, pentru că este o barieră mecanică ce previne transmiterea.

„Din păcate asistăm la reîmbolnăviri numeroase. Un studiu făcut în Anglia arată că există multe cazuri de reîmbolnăvire nu numai la persoanele vaccinate, ci și la cele care au trecut prin boală”, a adăugat Rafila.

Ministrul spune că important este să trecem de acest val, despre care crede că va fi ultimul important din punctul de vedere al sănătății publice.

sursă: Mediafax

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.