Dental Alliance
March 29, 2024

CEAI DE FĂCUT ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Mișcarea civică Inițiativa România, Asociaţia “Muşatinii” Roman, cu sprijinul Ambasadei Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova și al Fundației Friedriech Naumann pentru libertate, în parteneriat cu Institutul Francez și Colegiul National “Roman Voda”, Neamt vă invită la o seară de ceai și scurtmetraje anticorupție.

Vom vedea împreună filmele premiate la concursul Once Upon a Time in Romania (www.onceinromania.ro) – unul dintre ele realizat chiar de o echipă de romașcani – și vom discuta apoi despre soluțiile pe care fiecare dintre noi le are la îndemână pentru a avea o comunitate onestă și reprezentanți publici integri.

Hai să ne cunoaștem, să discutăm cu oameni cu potențial de implicare civică, să vă povestim despre Inițiativa România, să auzim despre voi și comunitatea voastră. Vă vom invita să participați la ediția a II-a a concursului, să deveniți prieteni sau parteneri ai proiectului și să colaborăm în 2018 pentru a duce mesajul de schimbare mai departe. Oricare dintre aceste motive v-ar aduce la eveniment, noi vom fi bucuroși și onorați să vă avem alături.

Întâlnirea va avea loc pe 14 martie, începând cu ora 17.00 în Aula Garabet Ibrăileanu – Colegiul Național Roman-Vodă, Roman.

Once Upon a Time in Romania (www.onceinromania.ro) este un proiect dezvoltat de Inițiativa România și fundația Friedrich Naumann pentru Libertate, care a debutat în 2017 cu sprijinul Ambasadei Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova, al Ambasadei Franței în România și al Institutului Francez și în parteneriat cu revista Vice România, compania Borsec, postul de radio Rock FM și platforma de comunicare online IQads.

Ediția 2017 a proiectului a inclus un concurs de scurtmetraje anticorupție, un website interactiv anticorupție și o serie de interviuri cu oameni cu merite în combaterea corupției. Once Upon a Time in Romania este un proiect de educație civică și anticorupție, construit pe baza unui concept cinematografic. Paginile site-ului se numesc, de exemplu, The Romanian Connection (harta completă a marii corupții politice), The Good, the Bad, the Corrupt (corelația vizuală dintre corupție și sărăcie, dintre corupție și lipsa de libertate sau de democrație), De ce tu? (metode de a răspunde legal agresiunii corupției, furtului din bani publici și abuzului de putere), Return of the Jedi (pentru difuzarea interviurilor anticorupție), The Fellowship of Good Men (pagina pentru scurtmetrajele înscrise în concurs), Friends (pagina partenerilor proiectului) sau Show Me the Money (pagină de donații pentru proiect).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.