Suplimente Alimentare Imunyze

CFR a suplimentat numărul de trenuri, în perioada Sărbătorilor Pascale

tren
Acoperisul1

Condor Resort

CFR Călători îşi adaptează capacitatea de transport, prin suplimentarea trenurilor cu vagoane clasă, de dormit şi cuşetă. Astfel, în perioada 21 – 25 aprilie CFR folosește întregul parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic.

Potrivit unui comunicat de presă al operatorului feroviar naţional, în perioada 29 aprilie – 1 mai 2022, CFR Călători va suplimenta cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinaţii, în special cele spre litoral şi Valea Prahovei.

„1 Mai fiind o zi de sărbătoare petrecută prin tradiţie la malul mării, CFR Călători va asigura călătorilor posibilitatea de a călători spre litoralul românesc fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Târgu Jiu, Craiova, Braşov, Ploieşti, Iaşi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din capitală”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, spre deosebire de anul trecut, numărul de legături este mai mare, pe fondul existenţei unui mers de tren cadenţat (la 1-2 ore), pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa.

„Conexiunea între litoral şi Braşov este asigurată cu trei perechi de trenuri directe faţă de anul trecut, când erau două perechi de trenuri directe”, se menţionează în comunicat.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. Agerpres

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.