Consiliul Județean Neamț continuă modernizarea a 24 de drumuri și poduri prin PNDL 2
Consiliul Județean Neamț va continua lucrările finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, urmând a moderniza alte 24 de obiective din infrastructura rutieră. Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a semnat actele adiționale pentru respectivele investiții.
„În județul Neamț mai sunt 24 de drumuri și poduri județene, pentru care este asigurată finanțare prin Planul Național de Dezvoltare Locală 2 și vreau să fie totul pregătit din punct de vedere logistic, astfel ca din momentul în care condițiile meteorologice vor permite, să începem în forță reabilitarea respectivelor obiective. PNDL a început în 2017, când am făcut primele demersuri pentru a primi finanțarea necesară ca să reabilităm infrastructura rutieră județeană. La începutul programului am solicitat fonduri pentru 72 de obiective și s-au asigurat bani pentru 55. Dintre acestea, 31 au fost deja reabilitate și de cum va permite temperatura exterioară vom începe lucrările la celelalte 24. Deși termenul final al PNDL 2 este 31 decembrie 2024, vreau să terminăm cât mai repede aceste intervenții“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
În paralel cu proiectele prin PNDL, în județ se modernizează alte 48 de poduri și drumuri, cu fonduri de la bugetul local. Aceste lucrări au început în 2020. „Urmăresc să nu existe sat în județul nostru în care să nu reabilităm căile de rulare. Asigurarea unei infrastructuri rutiere moderne în tot județul este unul dintre obiectivele mele de președinte al Consiliului Județean Neamț“, a mai spus Ionel Arsene.