Coronavirus, deces 10 în Neamț! Femeie de 27 ani, familia nu va putea participa la înmormântare
Al 10 pacient decedat în Neamț, este o femeie de 27 de ani, din Roznov, confirmată pozitiv acum câteva zile. Avea și leucemie iar la momentul decesului era internată la Spitalul Județean Neamț. Decesul s-a înregistrat azi dimineaţă.
Rudele ei spun că, cel mai posibil, femeia s-a infectat când a fost la Spitalul Județean Neamț.
Drama familiei este cu atât mai mare cu cât cei apropiați femeii sunt la rândul lor în izolare la domiciliu. Inclusiv părinții ei care s-au rugat cu lacrimi în ochi de autorități ca mașina mortuară să treacă, în drumul spre cimitir, pe sub fereastra apartementului în care locuiesc.