Creştinii ortodocşi sărbătoresc azi Izvorul Tămăduirii
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Izvorul Tămăduirii. La Brăila oamenii aproape că au secat izvorul de sub Biserica greceasca „Buna Vestire”, de apa care se spune că face minuni. Şi la mănăstirea Dervent, din judeţul Constanţa, este pelerinaj, informează Antena 3. Credincioşii care au rămas peste noapte s-au împărţit în două tabere: cei care au venit pentru rugăciune şi cei care au făcut noapte albă cu mici şi bere.
După ore întregi de stat la coadă, în înghesuială, mai multor pelerini li s-a făcut rău. O femeie aflata în stare mai gravă a fost transportată cu ambulanţa la spital, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare.
Mulţi dintre credincioşi au venit de la sute de kilometri depărtare ca să din apa care face minuni. Şi la mănăstirea Dervent credincioşii s-au aşezat la coadă ca să ajungă la cele trei cruci făcătoare de minuni. Alături de mănăstire, în parcarea amenajată special pentru credincioşi, cheful era în toi.