Dental Alliance
March 29, 2024

Cum poți scăpa de mașina veche și să iei și bani de la stat

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că se lucrează la o inițiativă pentru a scădea vârsta parcului auto din România. Printre altele se discută o idee prin care autoritățile locale să contribuie la un premiu pentru cetățenii care duc la casat mașinile mai vechi de 10 ani. Mai exact, Barna dă exemplul Primăriei Sfântu Gheorghe, unde din luna noiembrie funcționează un program prin care locuitorii care renunță la mașinile vechi primesc 3.000 de lei. El a propus varianta ca la o sumă pe care urmează să o plătească autoritățile locale, Ministerul Mediului să vină cu o sumă similară

„Avem un exemplu implementat în Sfântu Gheorghe și a avut succes. Am propus această metodă, de a scoate din parcări mașini cu care nu se mai poate circula. A fost un bonus, în valoare de 3000 de lei. (… ) Noi venim în sprijinul administrațiilor locale și în colaborare cu ei poate mai găsim și alte mijloace mai flexibile. Luni vom avea o întâlnire cu asociația municipiilor la care așteptăm reprezentanți de la comune și orașe, să găsim o formulă agreabilă cu autoritățile locale”, a declarat Barna.

În momentul în care proprietarul autoturismului predat către Primărie primeşte suma de 3.000 de lei, cetățeanul se angajează că în următorii 3 ani nu va achiziţiona alt autoturism, sau dacă o va face, autoturismul cumpărat va avea maxim 5 ani vechime.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.