Danlin XXL a intrat oficial în șantier pe Autostrada Unirii. Încep lucrările pe primul lot montan al A8
Danlin XXL a intrat oficial în șantier pe Autostrada Unirii. Constructorul român a început lucrările efective pe lotul 1D Joseni – Ditrău, primul tronson al sectorului montan al Autostrăzii A8 care ajunge în faza de execuție și, totodată, prima autostradă construită vreodată în județul Harghita.
Startul lucrărilor vine după ce Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis, săptămâna trecută, ordinul de începere. Asocierea condusă de Danlin XXL, alături de Groma Hold și Intertranscom Impex, are la dispoziție 24 de luni pentru execuția celor 14,4 kilometri de autostradă.
Potrivit CNIR, lucrările efective au putut începe cu aproape trei luni mai devreme față de calendarul inițial, după ce constructorului i-a fost pus la dispoziție amplasamentul pentru organizarea de șantier și lucrările pregătitoare, iar Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru întregul traseu.
Primul mare contract de autostradă pentru constructorul român
Momentul este unul important și pentru Danlin XXL. Lotul Joseni – Ditrău reprezintă primul mare contract de autostradă câștigat de constructorul român și marchează deschiderea efectivă a unui șantier într-una dintre cele mai dificile zone ale viitoarei Autostrăzi A8.
Pe cei 14,4 kilometri vor fi construite:
- 18 poduri și pasaje;
- 3 ecoducte pentru traversarea animalelor;
- un nod rutier la Joseni, cu legătură la DN13B;
- o descărcare provizorie la Ditrău, care va permite funcționarea independentă a lotului până la realizarea tronsonului următor.
Cea mai importantă structură de pe traseu va fi un pasaj de 702 metri peste Magistrala CFR 400 Brașov – Miercurea Ciuc – Satu Mare, în zona localității Lăzarea.
Constructorul a început deja testele pe piloții de probă din această zonă, inclusiv încercări la compresiune cu forțe echivalente unei încărcări de aproximativ 650 de tone.
Șantierul va putea fi urmărit live
Evoluția lucrărilor va putea fi urmărită și în timp real. CNIR a introdus monitorizarea live a șantierului, după modelul utilizat și pe tronsonul A3 Chiribiș – Biharia.
Contractul obligă constructorul să instaleze minimum două camere web în fiecare punct de lucru și cel puțin 10 camere pe întregul șantier. În plus, atât constructorul, cât și supervizorul vor trebui să realizeze filmări cu drona la fiecare două săptămâni.
Contractul pentru lotul Joseni – Ditrău are o valoare de aproximativ 821 milioane de lei fără TVA, respectiv circa 911 milioane de lei cu TVA.
După luni de proiectare, teste geotehnice și lucrări pregătitoare, primul lot al sectorului montan al Autostrăzii Unirii a trecut oficial de la planșe și documentații la execuția efectivă în teren.
Autostrada A8 începe astfel să prindă contur și în zona montană, iar pentru lotul Joseni – Ditrău a început oficial numărătoarea inversă către finalizarea primilor kilometri de autostradă din județul Harghita.





