Dental Alliance

August 20, 2026

Rezervorul de 5.000 mc de la Roman prinde contur. Se montează instalațiile care vor asigura funcționarea obiectivului

0
rezervot apa roman

Danlin Residence

LEMS

Luxury by Aqua Dent

Lucrările la noul rezervor de apă cu o capacitate de 5.000 de metri cubi din municipiul Roman continuă, iar investiția a intrat într-o etapă importantă din punct de vedere tehnic. În această perioadă se execută montajul instalațiilor hidroedilitare necesare pentru funcționarea corespunzătoare a obiectivului.

Primarul municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu, a prezentat stadiul actual al lucrărilor și a subliniat importanța investiției pentru infrastructura de alimentare cu apă a orașului.

În prezent, sunt în curs de montare conducta de alimentare, conducta de distribuție, conducta de golire, conducta de preaplin, precum și conducta de racord PSI.

Deși o mare parte dintre aceste lucrări nu sunt întotdeauna vizibile pentru cetățeni, ele reprezintă componente esențiale pentru funcționarea viitorului rezervor și pentru siguranța sistemului de alimentare cu apă.

„Sunt lucrări tehnice, care poate nu sunt întotdeauna vizibile pentru cetățeni, dar care au o importanță majoră pentru infrastructura de apă a municipiului. Un astfel de obiectiv înseamnă capacitate suplimentară de stocare și, mai ales, un plus de siguranță și stabilitate pentru sistemul de alimentare cu apă al Romanului”, a transmis primarul Laurențiu Leoreanu.

Edilul a precizat că informarea constantă a romașcanilor cu privire la evoluția investiției este importantă, fiecare etapă executată reprezentând un pas înainte pentru infrastructura de care municipiul va avea nevoie în următorii ani.

Lucrările sunt programate să fie finalizate până la sfârșitul acestei toamne, urmând ca ulterior rezervorul să intre în etapa necesară pentru punerea în funcțiune.

Investiția va aduce o capacitate suplimentară de stocare a apei și este așteptată să contribuie la creșterea siguranței și stabilității sistemului de alimentare cu apă din municipiul Roman.

„Continuăm lucrările cu responsabilitate și cu gândul la siguranța și dezvoltarea pe termen lung a municipiului Roman”, a mai transmis primarul Laurențiu Leoreanu.

Leave a Reply