Daruri cu ocazia Sărbătorii Învierii Domnului
Cu binecuvântarea Inaltpreasfintitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si Bacăului, Fundația Episcop Melchisedec a oferit astazi, miercuri 15 aprilie, daruri și pachete beneficiarilor Cantinei Sociale.
Așa cum li s-a promis cu o săptămână în urmă de către conducerea Fundației când, de asemenea a venit în întâmpinarea nevoilor celor afectați de epidemia coronavirusului, oferind sprijin material celor cu diferite lipsuri, și de data aceasta, Fundația Episcop Melchisedec a pregătit pachete cu alimente, legume, dulciuri și le-a oferit nevoiașilor.
Cei prezenți au fost îndemnați sa dea mulțumire lui Dumnezeu, ca deși, posibilitățile se reduc, Fundația a găsit resurse să-i bucure și de data asta, aducând o mângâiere cu ocazia Sărbătorilor Pascale.