În minivacanța de Revelion peste 95 de pompieri cu 25 autospeciale de stingere vor asigura zilnic misiunile în Neamț
În perioada minivacanţei de Revelion, peste 95 de pompieri cu 25 autospeciale de stingere vor asigura zilnic misiunile de prevenire și intervenție în situații de urgență.
Pentru depistarea şi înlăturarea potenţialelor cauze de incendiu, de la începutul lunii decembrie, inspectorii de prevenire au derulat controale la structuri de primire turistică, restaurante, cluburi, baruri, discoteci, precum şi în spaţii comerciale cu aflux mare de persoane. La niciunul dintre obiectivele controlate nu au fost constatate încălcări grave care să impună aplicarea sancțiunii de oprire a funcționării.
Verificările vor continua la aceste categorii de obiective și în perioada următoare, pentru înlăturarea potențialelor disfuncționalități care pot pune în pericol viața cetățenilor.
Totodată, specialiştii ISU au asigurat instruirea angajaţilor, astfel încât în cazul unui incendiu să fie în măsură să sprijine acțiunile de evacuare a clienților și limitare a propagării flăcărilor.
În noaptea de Anul Nou, echipaje de pompieri și paramedici SMURD vor fi dislocate în apropierea zonelor unde vor fi organizate evenimente cu public numeros.