Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

DEFICIT MAJOR DE MEDICI

Lipsa cadrelor medicale se manifestă nu doar la nivelul Spitalului, ci și al cabinetelor medicilor de familie. Aceasta este cu atât mai evidentă în perioada concediilor de odihnă, când îngrijirile medicale se acordă prin înlocuire.

”Când unul din colegii noștri intră în concediu, are înțelegere cu un alt coleg care se obligă să acorde consultații pentru pacienții de pe lista acestuia. Nu este, însă un lucru simplu mai ales în mediul rural, unde există distanțe mari între localități și oamenii sunt bătrîni și se deplasează greu.

Dar asta e situația în care ne aflăm: suntem din ce în ce mai puțini și prost plătiți pentru serviciile noastre. Acesta este rezultatul politicilor duse de Casa Națională de Sănătate și de Minister. Și viitorul va arăta și mai rău, pentru că medicii tineri vor pleca pe capete în străinătate, din cauza faptului că multe cabinete se află în pragul falimentului, din cauza a fel de fel de obligații fiscale din ce în ce mai greu de susținut. Abia putem să plătim salariul unei asistente”, a declarat dr.Angela Bica, vicepreședinta Patronatului Medicilor de Familie Neamț.

Casa de Asigurări de Sănătate Neamț susține însă că, în ciuda acestei realități, nu există pe raza județului nemțeni care să nu beneficieze de asistență medicală primară.

”La nivelul județului Neamț nu este înregistrat un deficit de medici de familie, locuitorii tuturor localităților din județ având acces la serviciile cel puțin unui furnizor de servicii de asistență medicală primară.

În județul Neamț există disponibile 73 de norme în asistența medicală primară, iar la nivelul municipiului  Roman 27 de norme sunt vacante”, a precizat Elena Nadia Harpa, președinta Casei de Asigurări Neamț. (Flora ORDEAN)