Dental Alliance
April 28, 2024

Delegație romașcană la Montluçon, Franța. Delegații vor participa la un simpozion despre tratarea apelor uzate, a deșeurilor din plastic și electronice

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Conform proiectului de hotărâre de Consiliu Local, nr. 19. “Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentării Municipiului Roman – iniţiator Ioana Roxana Iorga – Viceprimarul Municipiului Roman”, 6 persoane vor reprezenta Romanul într-o vizită efectuată în orașul Montluçon, Departamentul Allier, Regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, din Republica Franceză, la invitația domnului Frédéric Laporte, primarul orașului Montluçon.

Din delegație vor face parte primarul municipiului Roman, Lucian Micu, Neagu Constantin – șef Birou Control, Strategii și Marketing Instituțional, Irina Scorțanu – șef Birou Monitorizare Mediu și 3 consilieri locali ce vor fi aleși prin vot, în cadrul ședinței Consiliului Local, la care preconizăm prezență 100%.

Domnul Frédéric Laporte, Primarul orașului Montluçon, Departamentul Allier, Regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, din Republica Franceză, a transmis o invitație Municipiului Roman, înregistrată sub nr. 15276/07.08.2019, pentru a participa cu o delegație formată din șase persoane, la o vizită de lucru organizată în perioada 3 – 6 octombrie 2019, în orașul Montluçon, Franța.

În cadrul vizitei de lucru, delegația Municipiului Roman va participa la un simpozion pe tema dezvoltării durabile: tratarea apelor uzate, a deșeurilor din plastic și electronice, la vizitarea unor fabrici, la proiecte educaționale, precum și la inaugurarea târgului comercial. Primăria orașului Montluçon va suporta cheltuielile cu delegația Municipiului Roman în ceea ce privește cazarea, masa și transportul de la aeroport la hotel și retur.

Municipiul Roman va suporta cheltuielile cu transportul din municipiul Roman la Montluçon și retur, în condițiile legii. Municipiul Roman a semnat un Pact de Amiciție – Preambul Protocol de colaborare cu Orașul Montluçon, Departamentul Allier, Regiunea AuvergneRhône-Alpes, din Republica Franceză, în data de 3 aprilie 2019, la Lyon, cu prilejul participării delegației Municipiului Roman, condusă de Primarul LucianOvidiu Micu, la Forumul cooperării descentralizate Franța–România.

De asemenea, în perioada 14–16 mai 2019, o delegație din partea orașului Montluçon a participat la manifestările organizate cu prilejul Zilelor municipiului Roman 2019. Având în vedere cele menţionate mai sus, propun Consiliului Local al Municipiului Roman proiectul de hotărâre privind aprobarea participării delegației Municipiului Roman condusă de către Primarul Municipiului Roman […] să reprezinte Municipiul Roman la vizita de lucru care va avea loc în perioada 3–6 octombrie 2019, în orașul Montluçon, Departamentul Allier, Regiunea Auvergne-RhôneAlpes, din Republica Franceză, precum și mandatarea reprezentării municipiului de către Primarul Municipiului Roman – dnul Lucian-Ovidiu Micu, și modificarea bugetului local cu sumele necesare pentru asigurarea serviciilor de transport de la Roman la Montluçon și retur, precum și diurna pentru delegația Municipiului Roman. 

Prezentul referat de aprobare însoțit de proiectul de hotărâre se va transmite către Direcția Economică și Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și I.T. în vederea întocmirii raportului de specialitate.” se arată în Referatul de Aprobare, care are ca inițiator pe Viceprimarul Municipiului Roman, Roxana Iorga.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.