Deputat Laurențiu Leoreanu: Organizatorii de jocuri de noroc vor fi obligați să constituie, completeze și să utilizeze o bază de date generalizată la nivel național, în care persoanele indezirabile sau care s-au auto-exclus prin conștientizarea acestui viciu să nu primească acces
Dependența de jocurile de noroc este o problemă care tinde să devină din ce în ce mai gravă, având implicații multiple, complexe și care pun bazele unor adevărate drame la nivel personal, familial, social. Vedem cum această realitate ne acaparează zi de zi, iar măsurile de prevenție trebuie implementate cît mai rapid.
Nu putem rămâne indiferenți, iar tocmai din acest motiv, am votat în Camera Deputaților, for decizional, un proiect de lege prin care se va exercita un control mai atent asupra persoanelor care sunt dependente de jocurile de noroc.
Astfel, organizatorii de jocuri de noroc vor fi obligați să constituie, completeze și să utilizeze o bază de date generalizată la nivel național, în care persoanele indezirabile sau care s-au auto-exclus prin conștientizarea acestui viciu să nu primească acces, fiind o formă fermă, dar necesară în stoparea acestui flagel care ne acaparează societatea. Acestă măsură nu trebuie înțeleasă limitativ, ca un factor coercitiv, ci ca un instrument care vine în sprijinul celor care și-au asumat problema la nivel personal, dar și în ajutorul familiilor afectate de drama creată.