Dental Alliance
March 29, 2024

Deputat Mara Calista: De astăzi avem legea prin care instituim Programul „Săptămâna conştientizării depresiei postpartumˮ!

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Perioada va fi marcată în fiecare an cu o săptămână înainte de data de 1 octombrie – Ziua Europeană de combatere a depresiei. Le mulțumesc colegilor că au votat acest proiect foarte important!
Pentru că este timpul ca noi, tinerele mame, să recunoaștem că uneori avem limite, să nu ne fie frică să admitem că putem ceda. Iar asta nu înseamnă că suntem NEBUNE! Este normal, iar dacă conștientizăm asta avem soluții să depășim depresia postpartum, pentru a le oferi bebelușilor noștri toată dragostea de care au nevoie.
Săptămâna conştientizării depresiei postpartum are ca scop prevenirea, identificarea şi gestionarea tulburărilor de sănătate mentală perinatală/postnatală, prin organizarea unor ample campanii de educare a populaţiei în ansamblu, de educare a persoanelor dintr-o anumită populaţie şi de promovare a metodelor de bune practici pentru creşterea gradului de conştientizare şi atenţie în rândul acestora, dar şi pentru determinarea comunităţilor de a-şi construi propriile strategii de susţinere.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.