Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Deputat Mara Calista: Legea consumatorului vulnerabil de energie a fost adoptată! Se acordă sprijin financiar pentru plata facturilor

0

Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a fost adoptată cu 281 voturi pentru. Am votat pentru ca sute de mii de români să primească ajutorul financiar de care au nevoie pentru a-și achita facturile în perioada de iarnă.

 

Astăzi, alături de colegii deputați, am dezbătut timp de mai multe ore, în cadrul comisiilor reunite, proiectul de lege prin care consumatorii vulnerabili vor primi suport financiar. 

 

Prezenta lege se va aplica începând cu data de 1 noiembrie 2021. Am susținut proiectul Guvernului și, totodată, am făcut prin amendamente o serie de modificări pentru ca românii vulnerabili să primească suportul de care au nevoie, din partea statului.

 

Măsurile financiare sunt ajutor pentru încălzirea locuinței pentru sezonul rece, plus ajutor pentru consumul de energie pentru acoperirea unei părți din consumul energetic. 

Mă bucur că toți colegii parlamentari au înțeles cât de important este să adoptăm această lege, pentru a demonstra că interesul cetățenilor și protejarea celor vulnerabili este o prioritate pentru fiecare dintre noi.

 

Mara Calista Deputat – PNL Neamț

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.