Deputat Mara Calista: Proiectele dedicate natalității, prin care venim în ajutorul copiilor și tinerilor părinți, au fost și sunt o prioritate a activității mele parlamentare
Proiectele dedicate natalității, prin care venim în ajutorul copiilor și tinerilor părinți, au fost și sunt o prioritate a activității mele parlamentare. Am mai multe proiecte legislative pe care le-am inițiat și care acum se află pe traseul legislativ sau la votul final.
Pentru buna documentare a proiectelor am lucrat îndeaproape cu reprezentanți ai sectorului ONG, cu reprezentanți ai segmentului medical (medici ginecologi și obstreticieni, moașe, consultante în alăptare etc), dar și alături de părinți din România care se confruntă cu probleme în momentul în care doresc să își întemeieze o familie.
Le-am prezentat pe toate în articolul de pe Adevărul care poate fi consultat aici: https://adevarul.ro/…/parintii-si-copiii-sunt-o…
România are proiecte pentru natalitate și îmi doresc din partea tuturor factorilor de decizie responsabilitate și fapte, nu doar declarații conjuncturale, respectiv votarea și finanțarea acestor proiecte legislative, absolut necesare ce vin în sprijinul proaspetelor familii. Declarațiile publice cu privire la conștientizarea acestui fenomen nu mai sunt de ajuns fără să luăm și măsuri concrete și fără să înțelegem că scăderea demografică este deja o problemă de interes național!