Deputat Oana Bulai: Am reușit să trecem 2 amendamente importante pentru județul Neamț, dar nu pot să mă declar pe deplin mulțumită
Bugetul de stat pentru anul 2023 a fost adoptat de Parlament!
Personal, deși am reușit să trecem 2 amendamente importante pentru județul Neamț prin care se alocă fonduri pentru eliberarea albiei râului Siret și refacerea podului de la Luțca, nu pot să mă declar pe deplin mulțumită, deoarece, din punctul meu de vedere, educația și sănătatea trebuie să fie pe primul loc. Dar, în momentul de față, s-a realizat maximul posibil.
Este un buget care nu mulțumește pe toată lumea și e normal. Toate ministerele au cerut fonduri mai multe, fiecare dintre acestea au nevoie de mai mulți bani. Totuși, s-au făcut eforturi importante pentru a putea fi acoperite toate sectoarele, astfel încât să nu existe dezechilibre majore.
Bugetul nu e unul perfect, dar este unul care ne ajută să trecem anul 2023 cu bine și să rezistăm tăvălugului produs de crizele cu care ne confruntăm.
Este un buget pe care PSD l-a croit în așa fel încât economia țării să meargă mai bine, prin care sunt încurajate investițiile și este oferită românilor siguranța locului de muncă, după ce în anii trecuți am avut o guvernare dezastruoasă, care a aruncat cu bani pe vaccinuri în loc să finanțeze, spre exemplu, construcția de spitale.
Este păcat că PSD trebuie să vină mereu să peticească găurile negre lăsate de ceilalți.
Totuși, este de apreciat că anul acesta avem un buget adoptat din timp, ceea ce înseamnă că banii vor putea ajunge rapid în comunitățile locale.
Mai departe, ține de cât de bine vom gestiona banii pe care îi avem la dispoziție pentru ca toate sectoarele să fie puternice. Tocmai de aceea trebuie să fim responsabili și cu băgare de seamă la problemele reale cu care românii noștri se confruntă zi de zi.
Din Parlament, rolul meu și al celorlalți parlamentari, în afară de a face legi bune pentru români, va fi acela de a monitoriza atent ce se întâmplă cu banii țării și cum sunt ei cheltuiți, iar acolo unde putem interveni pentru a-i ajuta pe români să o facem.