Dental Alliance

July 27, 2024

Deputat Oana Bulai: Educația are prioritate! Din toamnă, bursele elevilor se vor majora!

0
YRY Residence

Go Padel Roman

Este o măsură care vine în sprijinul tinerilor care au rezultate bune la învățătură, al familiilor, dar este și o măsură care va contribui la reducerea abandonului școlar.

👉 Elevii vor primi în noul an școlar, care va începe în luna septembrie, patru tipuri de burse: de merit, socială, tehnologică și de excelență olimpică I și II.

👉 Vor crește, în primul rând, bursele sociale. Acestea ajung la 300 de lei și se acordă copiilor din medii defavorizate sau cu situații medicale speciale.

👉 Se va majora valoarea burselor de merit. Acestea vor fi 450 de lei. În prezent valoarea acestor burse este de 200 de lei.

👉 Bursa de excelență olimpică va beneficia de sumele cele mai mari și încurajează performanța. 3.000 de lei pe lună primesc elevii care au luat locul întâi la olimpiade internaționale. Peste 2.000 de lei primesc cei care s-au clasat pe locul 2 și 1.500 de lei cei de pe locul 3. În cazul elevilor care ocupă locul 1, 2 sau 3 la olimpiadele naționale aceștia sunt premiați cu o bursă de 700 de lei.

👉 De asemenea, se introduce bursa tehnologică în valoare de 300 de lei pentru elevii care sunt înscriși la un liceu cu acest profil.

👉 Și mamele minore care revin la școală beneficiază de o bursă lunară de 700 de lei. Aceasta vine în sprijinul mamelor minore care vor avea o șansă reală să finalizeze cursurile alături de colegii lor.

✔️ Tinerii sunt viitorul nostru și trebuie să îi sprijinim să se dezvolte și să își atingă potențialul uriaș pe care îl au. Interesele lor sunt pe primul loc atât pentru mine, cât și pentru colegul meu Lixandru Florin, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.