Dental Alliance

August 17, 2025

Deputatul PNL Adrian Ciobanu, la Ziua Comunei Bozieni: „O comunitate care este cu adevărat o familie”

0

Comuna Bozieni și-a sărbătorit zilele acestea comunitatea, iar printre invitații de onoare s-a aflat și Adrian Ciobanu, deputat PNL, care a răspuns invitației primarului Dănuț Arghiropol. Parlamentarul a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință față de oamenii și autoritățile locale.

„Astăzi am avut privilegiul de a fi prezent la Ziua Comunei Bozieni, la invitația bunului meu prieten, domnul primar Dănuț Arghiropol. A fost o zi plină de emoție și de frumusețe sufletească, pentru că aici, la Bozieni, oamenii sunt cu adevărat inima și sufletul locului”, a spus deputatul.

Acesta a mărturisit că revederea cu mulți prieteni dragi din zonă a fost un moment special și a subliniat valoarea comunității, dată de „bunătatea și dăruirea oamenilor din Bozieni”.

Deputatul liberal a adresat mulțumiri primarului, viceprimarului Alin Pătrașcu, echipei din cadrul Primăriei și Consiliului Local pentru organizarea impecabilă a evenimentului și pentru grija constantă față de cetățeni.

„Bozieniul rămâne pentru mine un loc al prieteniei, al respectului și al bucuriei simple, dar atât de prețioase. Mă înclin în fața tuturor celor care fac ca această comunitate să fie o adevărată familie. La mulți ani binecuvântați, dragi locuitori ai comunei Bozieni!”, a transmis Adrian Ciobanu.

Ziua Comunei Bozieni a adunat numeroși localnici, oficiali și invitați, care au celebrat împreună tradițiile, unitatea și spiritul comunitar.

Leave a Reply