Dental Alliance
March 29, 2024

Distincții pentru polițiști de ziua MAI

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Ministerul Afacerilor Interne va acorda distincții cu ocazia zilei instituției, pe 16 iulie, personalului care în perioada iulie  2019 – iulie 2020 a acționat pentru salvarea  de vieți ori a săvârșit fapte de eroism  pe timpul îndeplinirii misiunilor  sau s-a evidențiat  prin servicii și fapte deosebite ce au contribuit la prestigiul instituției.

Într-o adresa trimisă de IGPR structurilor subordonate, se specifică faptul că persoanele care vor fi nominalizate pentru acordarea distincților nu trebuie să fie de o probitate morală și profesională îndoielnică, iar șefii structurilor să fie foarte atenți la cei pe care îi propun.
Totodată, propunerile trimise trebuie să conțină și motivația șefului care face propunerea în care să fie descrise misiunea și rezultatul în conformitate cu Ordinul MAI nr. 49/2014 privind instituirea și oferirea unor distincții onorifice în Ministerul Afacerilor Interne.

Sperăm ca măcar acum când se oferă  doar distincții, acestea să fie pe merit și nu în același mod cu acordarea salariilor pentru misiuni speciale și lucrări speciale care se acordă numai dacă ești din camarila șefului ierarhic, lucru tipic și specific sistemului polițienesc. Există foarte mulți colegi care au avut rezultate remarcabile, iar faptele lor au fost pe măsură, așa că, dacă aveți colegi care s-au remarcat prin acte de eroism și bravură, salvând viețile unor persoane ori care au contribuit la prinderea unor infractori, atât în serviciu, cât și în afara acestuia, vă rugăm să ni le transmiteți pentru a face propuneri în acest sens Ministerului Afacerilor Interne.

 

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.