(Doc) Raport de evaluare a activității desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț În anul 2020
Activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț a vizat cu prioritate, în anul supus evaluării, trei dintre cele cinci domenii de acțiune esențiale în managementul situațiilor de urgență: prevenire, pregătire și răspuns, reușind să asigure monitorizarea cât mai eficientă a situațiilor de urgență, concomitent cu dezvoltarea capacității de răspuns.
Anul 2020 a fost cel mai complex din istoria Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț deoarece suplimentar față de gestionarea situațiilor de urgență specifice județului a fost necesară alocarea de resurse pentru gestionarea pandemiei de SARS CoV-2, aspect ce a presupus operaționalizarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției și transportul de persoane suspecte și confirmate.
În anul 2020, activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al Județului Neamț s-a axat pe îndeplinirea obiectivelor instituționale subsumate salvării vieții și asigurării protecției comunităților, în colaborare cu celelalte servicii publice deconcentrate sau descentralizate și organizațiile reprezentate în Comitetul județean pentru situații de urgență.
Prin activitatea desfășurată în anul 2020, apreciem că Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț și-a îndeplinit misiunea de asigurare a protecției vieții și a bunurilor concetățenilor noștri față de acțiunea distructivă a focului, apei, altor dezastre sau a munițiilor rămase neexplodate din timpul războiului, cu încadrarea riguroasă în bugetul alocat.
În zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de urgență „Petrodava” al județului Neamț s-au produs 453 incendii, din care 447 s-au produs pe teritoriul județului nostru, iar 6 incendii s-au produs în cele 2 județe (Bacău și Iași) în care unitatea noastră intervine pe baza unor planuri comune de intervenție.
Împrejurările care au condus la producerea incendiilor în 2020, pe raza județului Neamț, au fost:
Tip cauză de incendiu | 2019 | 2020 | Dinamica |
Accident urmat de incendiu | 0 | 1 | 1 |
Acțiune intenționată | 39 | 50 | 11 |
Alte împrejurări | 1 | 2 | 1 |
Aparate electrice sub tensiune nesupravegheate | 8 | 10 | 2 |
Autoaprindere sau reacții chimice | 3 | 2 | -1 |
Cenușă, jar și scântei de la sistemele de încălzit | 22 | 23 | 1 |
Coș, burlan de fum defect sau necurățat | 66 | 76 | 10 |
Defecțiuni tehnice de exploatare | 14 | 1 | -13 |
Echipamente electrice improvizate | 6 | 12 | 6 |
Foc deschis în spații închise | 21 | 23 | 2 |
Focul deschis | 46 | 37 | -9 |
Fumatul | 35 | 35 | 0 |
Instalații electrice defecte | 100 | 103 | 3 |
Jocul copiilor cu focul | 14 | 13 | -1 |
Mijloace de încălzire improvizate | 10 | 8 | -2 |
Mijloace de încălzire nesupravegheate | 20 | 13 | -7 |
Nereguli organizatorice | 2 | 1 | -1 |
Scântei mecanice, electrostatice sau frecare | 6 | 7 | 1 |
Scurgeri (scăpări) de produse inflamabile | 11 | 6 | -5 |
Sisteme de încălzire defecte | 7 | 12 | 5 |
Sudură | 5 | 9 | 4 |
Trăsnet și alte fenomene naturale | 1 | 1 | 0 |
TOTAL | 440 | 447 | 7 |
Citiți întregul document, dând click AICI