Suplimente Alimentare Imunyze

Doi oameni de afaceri, urmăriţi penal de DNA în legătură cu achiziţii publice de măşti de protecţie

Acoperisul1

Condor Resort

Doi oameni de afaceri sunt urmăriţi penal de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi, printre altele, de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în legătură cu modul în care a fost încheiat un contract-cadru de achiziţii publice de măşti de protecţie, în valoare de peste 50 de milioane lei.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de doi oameni de afaceri şi a SC Sanimed Internaţional Impex SRL, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, foloase necuvenite, cumpărare de influenţă, spălarea banilor, a unor infracţiuni de fals şi înşelăciune (comise în diferite forme de participaţie).

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că în prezenta cauză penală se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea presupus nelegală în care, în cursul anului 2020, la începutul pandemiei de COVID-19, a fost încheiat un contract-cadru de achiziţii publice de măşti de protecţie, în valoare de peste 50 de milioane lei.

În contextul menţionat, spun anchetatorii, cei doi afacerişti ar fi determinat funcţionari din cadrul Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC), pentru ca, prin încălcarea legislaţiei primare, să permită încheierea între o societate comercială interpusă, controlată de cei doi oameni de afaceri şi instituţia publică menţionată, a acordului cadru care viza achiziţia a 1.750.000 măşti de protecţie.

Ar fi fost falsificate mai multe documente

„Deoarece societatea interpusă nu avea capacitatea să respecte clauzele contractuale (livrarea la timp a măştilor), ar fi fost falsificate mai multe documente care i-ar fi permis acesteia să evite plata către statul român a unor penalităţi în valoare de 12.786.706 lei. Pentru a se asigura de obţinerea/ derularea în bune condiţii a contractelor de achiziţii publice cu materiale sanitare, unul dintre suspecţi ar fi achitat unei alte persoane, sub forma unui contract de reprezentare consultanţă şi prestări servicii – intermediere, suma de 568.820 lei”, se precizează în comunicat.

Prin modalitate descrisă, DNA spune că ar fi fost vătămate interesele societăţilor participante în cadrul procedurii şi ale instituţiilor publice implicate în acţiunile de prevenire şi răspuns împotriva infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 cărora le erau destinate materialele de protecţie.

„Concomitent s-ar fi obţinut un folos necuvenit în sumă totală de 22.906.031 lei pentru societăţile controlate de suspecţi (atât pentru cea care a încheiat contractele de mai sus cât şi pentru firmele interpuse)”, arată procurorii. Agerpres

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.