Dosare penale pentru trei nemțeni, suspectați că ar fi condus sub influența drogurilor
La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au depistat, pe strada Eroilor, în Piatra-Neamț, un autoturism, condus de un tânăr, de 24 de ani, din Rediu. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise.
La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 18:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au depistat, pe strada Miron Costin, în municipiul Roman, un autoturism, condus de un tânăr, de 24 de ani, din Horia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise.
La aceeași dată., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Târgu-Neamț au depistat, pe strada Cuza Vodă, în Târgu-Neamț, un autoturism, condus de un tânăr, de 18 ani, din Răucești. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise.
Menționăm că acestea nu prezintă probe în dosarul penal, persoanele în cauză fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În toate cauzele au fost întocmite dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.