„DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE”
Zeul dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti, denumit şi Cap de Primăvară, Dragobetele, fiul babei Dochia, este identificat în tradiţia strămoşească cu zeul dragostei în mitologia romană, Cupidon, sau cu Eros, omologul din mitologia greacă. Numit pe alocuri şi Năvalnicul, Dragobete, feciorul frumos care ia minţile fetelor şi femeilor tinere, se crede că a fost transformat de Maica Domnului în floare, cea care portă numele de năvalnic.
De Dragobete, dacă e timp frumos, fetele şi feciorii ies în poieni, hăulind şi chiuind, pentru a culege primele flori de primăvară. Din zăpada netopită, fetele şi femeile tinere îşi fac rezerve de apă pentru spălare în timpul sărbătorilor de peste an.
Desfăşurarea tradiţiilor, a ceremonialelor şi a actelor rituale legate de sărbătoarea iubirii la român e atestată de generaţiile vârstnice, de la care s-a preluat, printre altele, şi zicala „Dragobete sărută fete!”.
De ani buni, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” a instituit o tradiţie în a celebra Ziua de Dragobete, sărbătoarea dragostei la români.
Intrarea se face pe bază de invitaţie. Relaţii se pot obţine la sediul Centrului (strada Ştefan cel Mare, nr. 3A) sau la telefon 0233.21.40.26.