Majorarea de către PSD, partidul care deţine conducerea judeţului Neamţ, a preţului apei este o măsură care afectează grav pietrenii dar şi întreaga populaţie a judeţului. Este o măsură nedreaptă şi care dovedeşte că, atât Consiliul Judeţean Neamţ, cât şi societăţile subordonate acestei instituţii funcţionează ineficient şi din păcate cei care suportă nota de plată sunt cetăţenii.

Cu toate că am avut o reacţie publică hotărâtă şi argumentată asupra intenţiei de majorare a preţului apei de către Compania Judeţeană APASERV iar Consiliul Local Piatra Neamţ şi-a mandat reprezentatul în ADI AQUA NEAMŢ să voteze împotriva majorării, cu toate că atunci când a apărut în spaţial public această intenţie marea majoritatea a populaţiei s-a arătat indignată exprimându-şi nemulţumirea, nu s-a ţinut cont de aceste aspecte şi s-a executat ordinul de la partid, majorându-se preţul apei. Este anormal să trăim într-un judeţ în care populaţia are cele mai mici venituri din întreaga ţară, o altă dovadă că este administrat deficitar de către PSD, iar prețul apei să ne situeze pe primele locuri în clasamentul naţional a declarat Dragoș Chitic , primarul Municipiului Piatra Neamț.

Pentru ca pietrenii să beneficieze de un preț corect şi suportabil  pentru apa potabilă, au fost deja demarate unele acţiuni.

În calitate de primar al acestui oraş nu pot asista nepăsător cum PSD îşi bate joc de pietreni. Vă informez că astăzi am contestat în instanță decizia de majorarea a pretului apei si am solicitat suspendarea punerii în practică a acestei măsuri care ne afectează pe toți. Am început totodată să caut soluţii alternative pentru oraşul Piatra Neamţ . În acest sens am avut deja o primă discuție cu societatea APA Vital Iași si am stabilit să ne întâlnim în perioada imediat următoare  pentru a discuta despre posibilitatea furnizarii apei în Piatra Neamț de către această companie care prestează serviciul la tarife mai mici. A început să apară concurenţa şi consider ca APA SERV trebuie să găsească soluţii pentru a oferi populaţiei un preţ la apă competitiv şi servicii de calitate, altfel riscă să-şi piardă clienţii. Sunt extrem de nemulţumit faţă de de majorarea preţului apei şi pentru că APA SERV  este o societate a Consiliului Judeţean condus de PSD, iar în ADI AQUA Neamţ primăriile conduse de primari PSD au o majoritate confortabilă, solicit Partidului Social Democrat să-şi exprime public pozitia şi eventual o explicaţie plauzibilă pentru majorarea preţului apei în judeţul Neamţ”, a concluzionat Dragoș Chitic, primarul Municipiului Piatra Neamț

Echipa liberală de la Piatra Neamț este implicată activ în buna administrare a orașului. De la preluarea problemelor  și până la rezolvarea lor fie punctual , fie prin hotărâri în Consiliul Local, primarul Dragoș Chitic împreună cu echipa  implementează măsuri prin care să asigure pietrenilor o creștere a confortului și a calității vieții.

”În urma solicitărilor venite din partea cetățenilor dar și a unor agenți economici care își desfășoară activitatea în Ștrandul Municipal și pentru a  crește numărul de persoane care pot beneficia de serviciile puse la dispoziţie de ştrand, am propus modificarea tarifelor din Anexa la Regulamentul de organizare şi funcţionare a ştrandului municipal, după cum urmează: de Luni până Joi, tariful la acces bazine înot -adulţi să fie 6 lei/zi; de Luni până Joi, tariful la acces bazine înot -copii să fie 3 lei/zi; de Luni până Joi, tariful la acces bazine înot – adulţi zona VIP să fie 9 lei/zi; Tariful perceput pentru închirierea coşului de baschet să fie 15 lei/oră/coş. Tafifele pentru vineri , sâmbătă , duminică rămân neschimbate. Proiectul urmează să fie votat în şedinţa Consiliului Local de săptămâna aceasta”, a declarat Romel Bîrjoveanu, liderul consilierilor municipali PNL.

Un alt proiect,  propus de grupul PNL , s-a referit la modificarea Anexei privind stabilirea situațiilor deosebite pentru care se acordă ajutor de urgență și prestații financiare excepționale din bugetul local, în anul 2018.

” Fiind mereu în legătură cu cetățenii, mi s-a adus la cunoștință o situaţie deosebiă a unei familii, unde, din cauza problemelor financiare , exista riscul abandonului școlar. În urma anchetei sociale efectuată de către cei de la Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Piatra-Neamţ s-a confirmat situaţia de risc în care se afla, dar în același timp nu erau îndeplinite condițiile de acordare a prestațiilor financiare excepționale, stabilite în Anexa 2 la HCL nr. 348/2017. Împreună cu colegii mei am modificat acea Anexă, care nu avea stabilită o valoare pentru prestaţia socială. Acum valoarea maximă este de 2000 lei, iar această hotărâre de Consiliu Local oferă posibilitatea intervenţiei în ajutorarea mai multor familii, ceea ce va preveni abandonul şcolar, a declarat Romel Bîrjoveanu, liderul consilierilor municipali PNL

Pentru şedinţa Consiliului Local din luna iulie, se lucrează la un proiect de hotărâre care să vină în sprijinul persoanelor de vârsta a treia, prin transmiterea, în mod gratuit, a unui spaţiu în care a funcţionat o centrală termică, în cartierul Dărmăneşti, unde aceștia pot desfășura diverse activități recreative într-un nou Club al pensionarilor. Toate aceste inițiative nu fac altceva decât  să demonstreaze că la Piatra Neamț, echipa liberală condusă de primarul Dragoș Chitic pune în practică pas cu pas programul propus cetățenilor pentru acest mandat.