Elevii din Raionul Orhei, în vizită la CJ NEAMȚ
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a primit, zilele trecute, un grup de elevi și tineri din Republica Moldova – Raionul Orhei, la sediul instituției.
După multe întruniri care au avut loc între administrația județeană nemțeană și reprezentanții raioanelor de peste Prut, cu care Consiliul Județean Neamț are încheiate acorduri de colaborare și parteneriate, a venit rândul tinerilor și elevilor de a vizita județul nostru.
„Alături de consilierii județeni am răspuns afirmativ solicitării președintelui Raionului Orhei, care și-a dorit ca unui grup de 18 copii din Republica Moldova să marcheze Ziua Europei printr-o vizită în Neamț. M-am bucurat foarte mult când i-am văzut pe copiii fraților noștri de peste Prut! Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț le-au pregătit acestora un itinerar plin de surprize prin locuri de vis, un traseu al mănăstirilor, al muzeelor și o serie de activități de agrement. Le doresc ședere plăcută în Ținutul Neamțului și îi așteptăm cu drag de câte ori vor dori să revină la noi, ca într-o familie!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Dezvoltarea relației cu Republica Moldova reprezintă o prioritate a politicii externe a României, fondată pe comuniunea de istorie, limbă, tradiții și cultură și pe susținerea aspirațiilor europene ale statului vecin.
„Istoria a fost crudă cu noi, dar obiectivul nostru este de a educa o nouă generație în spiritul tradițiilor neamului nostru, îmbinate cu valorile europene, spre care aspiră marea majoritate a cetățenilor Republicii Moldova. În acest context, venim cu rugămintea de a organiza, cu ocazia Zilei Europei, un eveniment simbolic cu o conotație educativă pentru un grup de elevi și tineri din Raionul Orhei (…) care își doresc să se bucure de această sărbătoare chiar aflându-se în Uniunea Europeană“, se precizează în scrisoarea trimisă de Tudor Golub, președintele Raionului Orhei, către Consiliul Județean Neamț.
Biroul Comunicare și Imagine, CJ Neamț