Dental Alliance

December 12, 2024

Etapa pe zona Roman a Concursurilor profesionale ale SVSU

0

16 servicii voluntare din raionul de intervenție al Detașamentului de pompieri Roman au participat pe stadionul Moldova din municipiul Roman la etapa zonală a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. La această etapă au participat SVSU din municipiul Roman și comunele Boghicea, Bozieni, Cordun, Doljești, Gâdinți, Gherăești, Horia,Icușești, Ion Creangă, Oniceni, Pâncești, Poienari, Săbăoani, Stănița și Tămășeni.

Concursurile profesionale fac parte din programul de pregătire al serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă. Organizarea și desfășurarea acestora urmăresc dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă dar și
evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie.

Probele de concurs sunt:
✔Pista cu obstacole pe 100 m;
✔Ştafeta 4 x 100 m;
✔Dispozitivul de intervenţie.

La finalul celor trei probe ale concursului, clasamentul a fost următorul:
Locul I 🥇 – SVSU Săbăoani
Locul II 🥈- SVSU Gherăești
Locul III 🥉 – SVSU Cordun

🏆👨‍🚒Cel mai bun pompier voluntar este de la SVSU Săbăoani și se numește Dorcu Sergiu.

Felicitări tuturor participanților!

📝Următoarea etapă a concursului va avea loc în data de 19.05.2024 pe stadionul “Cetatea” din orașul Târgu-Neamț unde se vor întrece SVSU din raionul de intervenție al Detașamentului de pompieri Târgu-Neamț.

📝 În data de 26.05.2024 pe stadionul “Cimentul” din orașul Bicaz se vor întrece SVSU din raionul de intervenție al Detașamentului de pompieri Piatra Neamț

📝 În data de 02.06.2024 pe stadionul “Moldova” din municipiul Roman se va desfășura etapa județeană unde vor participa ocupanții primului loc de la fiecare etapă zonală și serviciile private pentru situaţii de urgenţă.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.