Dental Alliance
April 26, 2024

Evidenţa populaţiei și bogata ei istorie – prezentare a Serviciului de evidență a populației, cu prilejul zilei aniversare

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

A număra oamenii, populaţia, a început foarte demult. În China asemenea numărare s-a efectuat cu peste 4000 de ani în urmă. În Roma Antică evidenţa populaţiei a început să se efectueze din secolul VI înainte de Hristos. Evidenţa populaţiei avea loc şi în Egiptul Antic sau Grecia Antică, dar în acele vremuri evidența era primitivă şi cuprindea numai o parte din populaţie, mai precis anumite clase sociale erau ţinute sub evidenta. Pe măsura consolidării statelor naţionale şi odată cu începutul dezvoltării relaţiilor de piaţă, apare necesitatea de a obţine o cât mai amplă şi diversa informaţie despre populaţie – plecând de la informaţii strict de stare civilă (naşteri, căsătorii, decese) până la informaţii cu caracter statistic (furnizate prin intermediul recensămintelor).

Înființarea Evidenței Persoanelor

Din 2017, lucrătorii care își desfășoară activitatea la birourile de stare civilă și la secțiile de evidenţa persoanelor serbează  pe 24 martie ziua aniversară a Evidenţei Persoanelor. Data a fost stabilită în urma documentării efectuate în cadrul Arhivelor Naţionale, unde a fost identificată Legea 812 din 1915 pentru controlul străinilor, controlul unora din stabilimentele publice şi pentru înfiinţarea unui birou al populaţiunii. Evidenţa persoanelor a luat fiinţă în anul 1949, prin înscrierea în evidenţă a tuturor locuitorilor ţării şi eliberarea actelor de identitate tuturor românilor care au împlinit vârsta de 14 ani. Înscrierea în evidenţa persoanelor s-a realizat prin întocmirea unor fișe personale care au constituit evidența locală şi centrala, datele înscrise în aceste fișe fiind actualizate, în sistem manual, ca urmare a modificărilor intervenite în statutul civil al cetăţenilor, în cazul schimbării domiciliului, ori al eliberării unui nou act de identitate.

Sistemul Naţional Informatic de Evidență a Populaţiei

În anul 1990, s-a impus ca o necesitate modernizarea evidenței persoanelor, astfel încât a fost reglementată şi s-a realizat, prin preluarea în sistem informatic a datelor existente în fişele de evidenta locală manuală, înfiinţarea Registrului Naţional de Evidență a Persoanelor ca principală parte componentă a Sistemului Naţional Informatic de Evidență a Populaţiei. Registrul Naţional de Evidenta a Persoanelor reprezintă ansamblul datelor cu caracter personal ale cetăţenilor români rezultate în urma procesării automate, într-o concepţie unitară, în scopul cunoaşterii numărului, structurii şi mişcării populaţiei pe teritoriul ţării. Cele două sisteme, manual şi informatic, au funcţionat în paralel, până în anul 2000, când evidența manuală a devenit o arhivă activă pentru istoricul datelor cetăţenilor români.

Evidența Populației, o bază a funcționării statului român

Evidența cetăţenilor români are drept scop, pe de o parte, cunoaşterea populaţiei şi a mişcării acesteia pe localităţi, iar pe de altă parte, comunicarea de date şi informaţii, în temeiul legii. Ţinerea evidenței persoanelor prezintă o deosebită importantă pentru statul român, în sensul cunoaşterii şi individualizării tuturor cetăţenilor ţării, de la data naşterii, al desfăşurării
corespunzătoare a multiplelor raporturi dintre instituţiile statului şi cetăţeni, în realizarea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin, pentru monitorizarea mişcării populaţiei pe teritoriul ţării şi, nu în ultimul rând, pentru a veni în sprijinul structurilor Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi al instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, siguranţei naţionale, ordinii şi liniştii publice şi justiţiei.

Subordonare, relaționare, bună colaborare

Ţinerea în actualitate a evidenței persoanelor şi eliberarea actelor de identitate şi a altor  documente în sistem de ghişeu unic sunt realizate de către serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, care funcţionează la Roman, prin HCL 128/2004, în subordinea Consiliul Local al municipiului Roman. Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date are obligaţia de a sprijini, îndruma, coordona şi controla din punct de vedere metodologic activitatea tuturor serviciilor publice comunitare teritoriale de evidență a persoanelor, de a lua măsuri pentru îmbunătăţirea activităţilor ce intra în sfera sa de competentă şi de a da dispoziţii pe linia muncii specifice. Activitatea de îndrumare se efectuează și prin Direcția Județeană de Evidență a Populației.

Campaniile de informare, ajutor pentru cetățenii

Din 2013, Primăria municipiului Roman și Serviciul Public de Evidență Informatizată a Persoanelor au lansat campania „Atenție la identitate! Intră în legalitate!”. Scopul acestui demers este de punere în legalitate a documentelor de identitate și stare civilă a persoanelor din municipiul Roman și din 27 de comune arondate, campanie ce este derulată anual.

Campania se adresează persoanelor cărora le-au expirat documentele de identitate sau cărora urmează să le expire actele în următoarele șase luni, au împlinit 14 ani și nu au act de identitate, au actul pierdut, furat, sau deteriorat, și-au schimbat domiciliul sau au alt număr la casă, și-au schimbat numele și nu au schimbat actul de identitate, au certicate de stare civilă de tip vechi, pierdute sau deteriorate sau au buletin tip vechi și doresc carte de identitate. În paralel, prin intermediul stației mobile, angajații de la Evidența Populației Roman se deplasează, pe tot parcursul anului, în comunele arondate municipiului Roman, pe baza unor programări realizate în cooperare cu administrațiile publice locale din Roman Metropolitan, pentru a înlesni intrarea în legalitate a unui număr cât mai mare de cetățeni.

Cum funcționa evidența în vremurile de demult

În ceea ce priveşte ţara noastră, nu avem informaţii foarte clare privind istoricul evidentei populaţiei, poate şi datorită „importanţei” acordate acestui aspect al vieţii sociale în esenţă. Abia în anul 1949 (Decretul Prezidenţial nr. 25 din 23 ianuarie 1949 privind înfiinţarea Miliţiei ) apare stipulată clar noţiunea de „evidența a populaţiei”, ca atribuţie a nou înfiinţatului organism al statului, dar nu bazată pe principii moderne (existau la acea dată – servicii de evidență în cadrul secţiilor de miliţie şi de asemenea existau pe lângă unităţile administrative: Consilii Populare comunale, orăşeneşti, municipale, servicii de stare civilă). Prin extensie (raportat la istoria europeană) putem conchide că în perioada de Ev Mediu, în ţările române evidenţa populaţiei revenea bisericii – care înregistra naşterile, căsătoriile şi respectiv decesele în registre (ne îndoim însa de acurateţea consemnărilor) importanța evidenței constând-o în principal numărul potenţialilor plătitori de biruri, taxe, impozite.

În secundar, fiecare boier miza pe forţa masculină când venea vorba de „marea oaste a ţării”. În perioada modernă, atribuţiunile de evidență a persoanelor sunt preluate de administraţiile locale. În 1930 s-a efectuat pe teritoriul României (care cuprindea şi teritorii aflate astăzi în componenţa altor state) un recensământ al populaţiei şi locuinţelor, recensământ bazat pe principii ştiinţifice (copiind probabil sistemele francez şi belgian).

Digitalizarea, pasul firesc spre performanță

După Timișoara și Iași, Romanul a fost cel de-al treilea oraș din ţară care a putut să implementeze sistemul informatic prin care cetăţenii pot să se programeze online pentru  eliberarea actelor de identitate de la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanei. Din aprilie 2016, la Roman este funcțional sistemul de programare online pentru depunerea actelor necesare eliberării cărții de identitate.

Accesul se face de pe site-ul Primăriei Roman, de pe pagina principală. Sistemul oferă posibilitatea să alegem ziua și ora. Trebuie completate câteva câmpuri obligatorii: numele și prenumele, CNP-ul, o adresă de e-mail validă pentru primirea răspunsului, apoi motivul pentru care dorim eliberarea actului – la împlinirea vârstei de 14 ani, la expirare, la pierdere, furt, distrugere etc. După acceptarea termenilor site-ului, va apărea o nouă fereastră, cu numărul de ordine, care se poate printa. După ce s-a finalizat programarea, se accesează contul de e-mail cu adresa introdusă anterior. Aplicaţia trimite automat un e-mail care precizează datele rezervării online: ghișeul, numărul de ordine, ziua, ora și documentele necesare la prezentare – formularele fiind atașate acestui email. În fiecare dimineaţă, aplicaţia generează un tabel cu programările din ziua respectivă, iar tabelul cu aceste informații este utilizat de personalul instituției pentru a răspunde prompt solicitărilor cetățenilor.

Din anul 2008 la Roman funcționează un punct de lucru al Serviciului Public Comunitar Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Neamț, cu un program de primiri cereri și eliberări de pașapoarte ce funcționează în fiecare zi de luni, între orele 10.00 și 15.00. Din 2017, la sistem național s-a implementat și un sistem de programare online pentru pașapoarte, ce poate fi accesat la adresa http://www.epasapoarte.ro/#programare.

Anul acesta, la nivelul DLEP se va implementa un sistem prin care cetățenii care au solicitat eliberarea unui act de identitate vor fi anunțați cu privire la momentul în care pot ridica documentul. Tot pentru anul 2018, ne propunem realizarea unui sistem de programare online și pentru depunerea actelor de stare civilă.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.