Femeie de 80 de ani, găsită decedată în apartament în Neamț
Prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși de la un apartament din municipiul Piatra-Neamț.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Cu ajutorul scării culisabile, pompierii au intrat, prin balcon, în interiorul apartamentului situat la al doilea etaj într-un bloc de locuințe din bulevardul Traian.
În interiorul apartamentului a fost găsită o femeie de 80 de ani, ce nu prezenta semne vitale.