Flagrant la Spitalul Municipal de Urgență Roman! Medic prins în timp ce lua șpagă!
După scandalul medicilor ortopezi din Piatra-Neamț, se dovedește că puterea exemplului a funcționat. În ziua de 24 septembrie, cineva a sunat la Call-Center Anticorupție a Direcției Generale Anticorupție – 0800.806.806 și a reclamat că doctorul Abu-Alika Abdalla a cerut bani de la un pacient pe care l-a operat. (zch.ro)
Pe numele medicului a fost deschis dosar penal pentru luare de mită.
În data de 24.09.2019, ca urmare a unei sesizări primite la Call-Center Anticorupție a Direcției Generale Anticorupție – 0800.806.806, ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au organizat și realizat prinderea în flagrant a unui medic, după ce a primit o sumă de bani de la aparținătorul unui pacient, în urma unei intervenții chirurgicale.
După realizarea acțiunii de prindere în flagrant, inculpatul a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, iar față de acesta a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
În cauză, s-a beneficiat de sprijinul S.O.S. Neamț și Centrului Operațional 1 Iași, se arată în comunicatul publicat pe pagina de internet a Direcției Generale Anticorupție.