Dental Alliance

July 27, 2024

George Lazăr, PNL Neamț: ”Exclud orice alianță cu PSD în județul Neamț. Suntem într-o competiție pe care o vom câștiga”

0
YRY Residence

Go Padel Roman

Faptul că la nivel central există o înțelegere între PSD și PNL, motivată de contextul geopolitic, nu înseamnă că și în județul Neamț vom pactiza cu PSD-ul. Acest lucru nu este posibil câtă vreme liderii locali ai PSD  nu își asumă dezastrul pe care l-au patronat ani de-a rândul în județul Neamț.

PSD Neamț trebuie, mai întâi, să dea socoteală pentru banii irosiți pe un spital nefuncțional la Lețcani (Iași) – peste 3,5 milioane de euro, din taxele și impozitele plătite de nemțeni, trebuie să-și asume nenorocirea din noiembrie 2020, când, la Spitalul Județean, din Piatra Neamț, au murit arși de vii 10 pacienți. Iar dacă tot vorbim de Spitalul Județean, să ne spună domnii de la PSD cum au pierdut finanțări de 90 de milioane euro, fonduri nerambursabile, pentru că managerii numiți politic nu au fost în stare să scrie proiecte.

PSD Neamț trebuie să-și asume și dezastrul de la Apa Serv, societate condusă exclusiv de oamenii PSD, renumerați lunar cu mii și mii de euro, societate care a pierdut 311 milioane euro, din cauza incompetenței conducerii care ține Romanul, Tg. Neamț și Piatra Neamț în secetă, în vreme ce directorul Angheluță încasează peste 7.000 euro, lunar, adică mai bine de 350 milioane lei.

PSD Neamț trebuie să-și asume și dezastrul de la Luțca, unde, din cauza prăbușirii podului, peste 20.000 de oameni din zonă sunt nevoiți să ocolească zilnic peste 20 de kilometri, pe timpul și economiile lor.

PSD Neamț trebuie să dea socoteală și pentru zecile de comunități din județul Neamț pe care le-a ținut ani de zile în subdezvoltare, fără canalizare, drumuri, poduri, școli și grădinițe.

În momentul în care cei care conduc PSD Neamț vor recunoaște deschis că au falimentat un județ întreg, că au determinat zeci de mii de nemțeni să apuce calea pribegiei, că au fost interesați doar de interesele de grup, atunci vom înțelege să încercăm să ne reconsiderăm poziția. Până atunci, PSD rămâne principalul adversar al nostru și, indiferent de înțelegerile de la București, în județul Neamț nu vom colabora cu cei care ani de-a rândul au fost exponenții răului.

Suntem într-o competiție pe care o vom câștiga.

George Lazăr

Președinte PNL Neamț

Comandat de PNL, Filiala Neamț, CMF:21240015

 

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.