Dental Alliance
March 28, 2024

George Lazăr președinte PNL Neamț: Cu mare bucurie am primit invitația lansata de doamna primar Elena Chirițescu de a participa astăzi la inaugurarea și recepția unui obiectiv de mare importanță în viața comunității din comuna Dumbrava Rosie

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Cu mare bucurie am primit invitația lansata de doamna primar Elena Chirițescu de a participa astăzi la inaugurarea și recepția unui obiectiv de mare importanță în viața comunității din comuna Dumbrava Rosie.
Noua grădiniță din satul Cut, comuna Dumbrava Roșie, care își va primi cei dintâi preșcolari în toamna acestui an, este cu siguranță cea mai modernă din județul Neamț. Construirea și dotarea au costat 3,6 milioane lei. Investiția a fost realizată din bani europeni, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Meritul principal este al conducerii comunei, doamna primar Elena Chirițescu , dl viceprimar Nicolae Catană si desigur echipa din primarie si consiliul local.
Ei au demonstrat cu fapte ce am spus mereu noi, ca liberali: dezvoltarea unei comunități se realizează cu fonduri atrase, nu cu bani de la bugetul local. I-am felicitat pentru realizările din comună și le-am spus că, prin ei, PNL a arătat încă o dată că pune un mare accent pe educația noilor generații.
Le mulțumesc pentru ospitalitate și pentru toată munca lor directorului școlii din comună și tuturor cadrelor didactice.
La festivitatea de inaugurare au fost prezenți și subprefecții Adrian Ciobanu și Iulian Jugan, consilierii județeni Valentin Stavarache și Bogdan Buhusanu , consilierii locali, reprezentanții ISC, ISU, proiectantului și constructorului.
O felicit sincer pe doamna primar, cat si intreaga echipa pentru realizare acestui proiect deosebit in educatie si demonstram astfel, ca echipa PNL pune accent pe educatie si investitiile din aceasta zona.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.