Dental Alliance

July 16, 2024

George Lazăr, președinte PNL Neamț: „Încep lucrările la secțiunea 3 a autostrăzii care va lega Târgu Neamț de Târgu Mureș!”

0
YRY Residence

Go Padel Roman

Constructorul român SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – SPEDITION UMB S.R.L. – TEHNOSTRADE S.R.L. a câștigat, în urma licitației, contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii a treia din Autostrada A8, contract în valoare de 1, 56 miliarde de lei.

Potrivit contractului, lucrările, finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, trebuie finalizate în termen de 30 de luni, dintre care primele 6 luni vor fi destinate proiectării, urmând ca în următoarele 24 de luni să se desfășoare lucrările de execuție.  Cei 29,9 km care vor constitui cea de-a treia secțiune a Autostrăzii A8 vor conține 13 poduri, 11 pasaje, 2 viaducte, 2 noduri rutiere din care fac parte DN15B (Vânători-Neamț) și DN15C (Târgu Neamț), 4 spații de servicii și un Centru Întreținere și Coordonare.

Este o veste excelentă pentru județul Neamț, unde această secțiune de autostradă va traversa mai multe localități, acestea fiind Vânători-Neamț, Agapia, Târgu-Neamț, Grumăzești, Petricani, Urecheni, Timișești, Păstrăveni, care vor beneficia de infrastructură rutieră la standarde înalte. Autostrada A8, care va lega Neamțul de Vestul țării, reprezintă un important stimulent pentru economia locală, o dată pentru că facilitează comerțul și transportul interregional în condiții de siguranță și într-un timp mult mai scurt decât până acum, însă va atrage, de asemenea, investitori dornici să își dezvolte afacerile în județul nostru, să investească în Neamț, unde ca liberali, am susținut întotdeauna mediul de afaceri și am creat oportunitățile necesare pentru ca antreprenorii să prospere și, alături de ei, întreaga comunitate.

Iată că, în sfârșit, zona Moldovei este legată de restul țării prin două mari proiecte de autostradă, care arată că modernizarea României, promisiunea făcută de liberali, se întâmplă la cel mai performant nivel. Județul Neamț are acces direct la autostrada A7, prin zona Roman, care face legătura cu sudul țării și capitala, iar acum, autostrada A8 va asigura transportul rutier până la Târgu Mureș, în cele mai calitative condiții.

Vorbim despre un proiect liberal asumat în timpul mandatului de ministru al Transporturilor al domnului Lucian Bode, care a făcut toate demersurile necesare pentru ca acest obiectiv esențial pentru regiunea Moldovei și pentru întreaga Românie, să se realizeze cât mai prompt, fără amânări și întârzieri. Este o oportunitate foarte importantă pentru economia locală din Neamț, pentru dezvoltarea județului și atragerea de noi investiții, dar mai ales pentru nemțeni, care vor putea circula pe două dintre cele mai importante autostrăzi ale României.

Partidul Național Liberal a prioritizat proiectele de autostradă în regiunea Moldovei, ambele extrem de importante din punct de vedere strategic și economic, prin facilitarea transporturilor și comerțului interregional, iar până în prezent s-au făcut toate demersurile în mod exemplar pentru ca aceste proiecte să fie realizate cât mai eficient.

Mă bucur că se dă startul construcției secțiunii a treia a Autostrăzii A8, îl felicit pe câștigătorul contractului licitat, un constructor român serios și bine pregătit și voi urmări cu interes parcursul lucrărilor pentru acest segment de autostradă care impactează în mod direct județul Neamț.

Fiecare kilometru de autostradă este un câștig pentru regiunea Moldovei și o dovadă clară a faptului că administrația liberală înseamnă responsabilitate, asumare și rezultate concrete.”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.