Dental Alliance

Girofar albastru şi regim prioritar pentru Salvamont şi SalvaSpeo. Propunerea a trecut de Comisia pentru Transporturi din Camera Deputaţilor

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Maşinile de intervenţie de la Salvamont şi SalvaSpeo vor putea să circule cu girofar albastru şi vor avea regim prioritar de deplasare, potrivit unui amendament de modicare a Codului Rutier adoptat astăzi de Comisia pentru Transporturi din Camera Deputaţilor.

Ministerul de Interne şi parlamentarii PSD şi ALDE nu au susţinut această modificare, dar prevederea a fost aprobată cu voturile PNL, USR şi ale UDMR.

Amendamentul a fost depus după accidentul aviatic din Munţii Apuseni din 2014 şi ar urma să permită şoferilor de pe maşinile Salvamont să ajungă mai repede la intervenţii, a explicat pentru RRA deputatul liberal Florica Cherecheş.

“Având în vedere că ei acum, când se deplasează spre astfel de situaţii de urgenţă, uneori încalcă legile pentru că se deplasează cu viteză mare, îşi pun viaţa în pericol, riscă să rămână fără permis, am considerat că acest lucru i-ar ajuta să se deplaseze în condiţii de siguranţă şi în mod special ne gândim la persoanele care aşteaptă ca ei să ajungă în timp util să fie salvaţi. În acest an, de exemplu, până în prezent Salvamontul a intervenit în 5.310 cazuri şi au salvat 6.154 de persoane.
Girofarul albastru semnifică acordarea de prioritate şi îl au acum şi maşinile de la Poliţia Locală” e explicat iniţiatoarea legii, Florica Cherecheş.

Proiectul de modificare a Codului Rutier merge la vot final în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.