GREVA GENERALĂ LA GARDA DE MEDIU
Așa cum au anunțat încă de la declararea grevei de avertisment, funcționarii de la Garda de Mediu din întreaga țară și cei din județul Neamț au intrat în grevă generală, pe termen nelimitat. Iată cauzele pentru care funcționarii de la Garda de Mediu sunt deciși să-și apere, până la capăt, dreptul la echitate în ceea ce privește retribuirea corectă a muncii, în condițiile în care salariații Gărzii de Mediu sunt remunerați cu cea mai mică retribuție din grila de salarizare.
În timpul grevei generale vor fi sistate toate activitățile specifice Gărzii de Mediu: nu se va lucra cu publicul, nu se vor rezolva sesizările, nu se vor face controale, nu vor fi eliberate fermierilor documentele necesare accesării de fonduri europene, pentru persoanele fizice și juridice. Se va asigura doar activitatea de permanență în situații de urgență.
Se vor rezolva doar situațiile de urgență, ceea ce înseamnă că funcționarii Gărzii de Mediu se vor deplasa la poluările accidentale, care reprezintă urgențe. Un comisar de la Garda Forestieră primește o retribuție dublă față de un comisar de la Garda de Mediu, care este retribuit cu 1.359-1.400 lei, la nivel de salariu minim pe economie, cât un muncitor necalificat. Greva generală va înceta doar atunci când salariații de la Garda de Mediu vor fi luați în calcul pentru o majorare cât de cât echitabilă, în raport cu munca depusă.