Gripa aviară confirmată oficial în județul Neamț!
COMUNICAT
al Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău
Prin adresa nr.100/28.01.2017 emisa de Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Neamt – Serviciul Control Oficial Sanatate Animala impreuna cu Planul de Masuri transmis catre Centrul Local de Combatere a Bolilor Neamt populatia este instiintata despre prezența virusurilor gripei aviare la unele din lebedele ce formează populația de iarnă prezentă pe lacurile Pângărați, Vaduri și Bâtca Doamnei si despre masurile ce trebuie luate in aceasta situatie.
Direcția de Administrare a Parcului National Ceahlău, unitate in subordinea Consiliului Judetean Neamt, in calitate de custode al Ariei de Protecție Specială Avifaunistică ROSPA0125, recomandă:
- Respectarea cu strictețe a indicațiilor Directiei Sanitara Veterinara Neamț transmise populației;
- Păsările domestice trebuie ținute închise, fără a fi lăsate să ia contact cu păsările sălbatice și trebuie urmărite orice modificări în starea lor de sănătate;
- Nu hrăniți păsările sălbatice;
- Limitați utilizarea lacurilor pentru recreere. Cetățenii sunt obligați să întrerupă orice contact cu păsările sălbatice și să nu se apropie de lebedele pentru a le hrani cu paine sau alte resturi alimentare, pentru, de ex., realizarea de selfie-uri;
- Evitați apropierea de mal, cu precădere în locurile unde păsările au fost învățate să primească hrană, pentru a nu călca și a nu lua contact cu excrementele acumulate acolo;
- Anunțați imediat instituțiile avizate de prezența păsărilor bolnave sau decedate.
Informații utile
- Virusurile care cauzează gripa aviară se împart în 2 grupe – virusuri slab contagioase și virusuri puternic contagioase.
- Rezervorul natural al acestor virusuri sunt și speciile de păsări acvatice.
- Aceste virusuri, normal prezente în populațiile de păsări sălbatice se pot transmite și pot infecta păsările domestice cauzând importante pagube economice.
- Ca orice virus gripal, acești agenți infecțioși sunt extrem de flexibili și adaptabili, unele tulpini putând cauza infecții și altor grupe de animale (în afara păsărilor).
- Anumite tulpini extrem de virulente, au cauzat, episodic, infecții la oameni, soldate chiar cu decese.
- Transmiterea de la păsări la oameni a acestor virusuri este însă greoaie, cazurile inventariate până acum fiind cauzate de o expunere prelungită și intimă la păsările bolnave, în ferme sau crescătorii.
Date de contact
DIRECŢIA SANITARĂ-VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR NEAMȚ
Telefon 0233-223 259
DIRECŢIA DE ADMINISTRARE A PARCULUI NAȚIONAL CEAHLĂU
e-mail: pnc@ceahlaupark.ro, Tel. / Fax: 0040-233-256600