Guvernul ne întoarce la pix și hârtie: declarația pe proprie răspundere trebuie PRINTATĂ, în lipsa unei semnături electronice!
Formularul de declaraţie pe propria răspundere a fost pus la dispoziţia cetăţenilor online, pe formular.sts.ro. Acolo acesta poate fi si completat, insa nu mai poate sa fie semnat electronic, ci trebuie printat.
Cu câteva zile în urmă, cetățenii care aveau treburi în afara lucuinței, puteau completa online formularul declarației pe proprie răspundere, pe care îl puteau prezenta, la nevoie, folosind inclusiv telefonul mobil sau tableta. Dar cum deciziile nu durează mult la noi, acest formular NUMAI POATE FI PREZENTAT ONLINE, decât de cei care au semnătură electronică.
În varianta inițială a formularului online, a fost introdusă o secțiune care permitea desenarea de elemente grafice și, implicit simularea electronică a semnăturii persoanei.
O astfel de opțiune nu poate fi considerată, din punct de vedere legal, o „semnătură electronică”. O persoană fizică poate obține dreptul de semnătură electronică doar dacă parcurge o serie de pași și îndeplinește condițiile definite strict printr-o lege specială, anume Legea 455/2001 privind semnătura electronică.
”Așadar, secțiunea destinată semnăturii din formularul online a fost eliminată, întrucât cadrul legal în vigoare nu prevede o altă posibilitate de a certifica înscrisurile sub semnătură privată (cum este cazul declarației pe proprie răspundere) decât printr-o semnătură olografă sau prin semnătura electronică. Or, semnătura electronică, așa cum am precizat mai sus, se obține printr-o procedură mai complexă, conform legii speciale menționate”, au explicat autorităţile.
„Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege”, a mai transmis Grupul de Comunicare Strategică, conform dcnews.ro.
Cu alte cuvinte, formularele pentru declarația pe proprie răspundere nu ajută la nimic, decât în situația în care aveți prin casă o imprimantă. Dacă nu aveți așa ceva, nu vă rămâne decât să scrieți declarația de mână, să o semnați și să sperați că aceasta va fi acceptată.