Tue. Nov 20th, 2018

”În România, din cinematografie și scris nu se poate trăi!” – interviu cu cineastul Ioan Antoci

Invitat la ”Berlinale Talents”, festival care va avea loc între 17 și 22 februarie, alături de actrița și regizoarea Alina Grigore și criticul de film Flavia Dima, romașcanul  Ioan Antoci va reprezenta România la acest renumit festival de film, care are loc la Berlin și la care participă 250  de cineaști, din 81 de țări. Aceștia sunt selectați anual și, timp de o săptămână vor interacționa între ei, cu experți și cu publicul. Ioan Antoci se numără printre cei 29 cetățeni de onoare ai municipiului Roman. El fost declarat ”Cetățean de onoare” al municipiului Roman în 2009, după ce a primit prestigiosul premiu de la Cannes.

Născut la Roman, în 14 iulie 1979, s-a remarcat prin scrierea și regizarea mai multor filme de scurt, mediu și lung metraj. În 2008 produce ”Regele cerșetorilor” și ”Memoriile unei iubiri”. În 2009 a produs și regizat scurt metrajul ”Movie lovers”. În 2007 publică povestirile ”Sarea și norii” și ”Ultima cină a unui cerșetor”.

Cineastul romașcan a acordat, pentru roman24 un interviu telefonic, în care răspunde, cu sinceritate, la o serie de întrebări despre cinematografia românească și condiția cineastului și scriitorului  în România.

Reporter: Ce reprezintă, pentru regizorul Ioan Antoci, participarea la acest festival de la Berlin, la care se știe că este invitată ”crema cinematografiei” mondiale?

Ioan Antoci: În primul rînd este nevoie de precizarea  că ”Berlinale Talents” e o platformă de lucru pe care o patronează Festivalul de la Berlin și este dedicată oamenilor care au activat deja în industria cinematografică. Festivalul oferă șansa, în urma unei selecții, cum este cea de delimitare a artiștilor, să-și continue cariera începută, dar într-un alt fel, intrînd în contact cu foarte mulți oameni din diverse domenii ale industriei cinematografice. Sunt foarte mulțumit că mi s-a oferit și mie o asemenea șansă, pentru ca în funcție de întâlnirile respective voi putea continua anumite proiecte sau voi putea să dezvolt altele noi.

Reporter: Această participare la ”Berlinale Talents” înseamnă mai mult decât ”Premiul  pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrală și de Est”, obținut la Cannes în 2009 pentru ”Cîinele japonez”?

Ioan Antoci: Trebuie să revin cu precizarea că sunt lucruri total diferite. În timp ce la Cannes a fost un fel de atelier încununat cu un premiu de prestigiu oferit celui mai bun scenariu dintre cele participante, acum sunt premiați oamenii pentru reușitele și proiectele lor de succes din anii trecuți, dânduli-se celor invitați șansa de a-și îmbunătăți toate proiectele, ceea ce e o mare diferență. Acum… dacă vorbim exclusiv de ceea ce oferă festivalul de la Berlin, nici nu poate exista termen de comparație. La Cannes era premiat un scenariu deja scris, la Berlin selecția în sine e un premiu, ca ulterior, în funcție de activitatea individuală a fiecăruia, un participant să poată beneficia de ceea ce festivalul oferă.

Reporter:  Știm că sunteți și autorul unor cărți pentru adulți dar și a unora pentru copii, la fel de apreciate. Mă refer aici la  ”Paradisul lui Mimi și Tibi”, carți  apărute la Editura ”Corint”, care se bucură și ele de un real succes. Ce puteți spune nemțenilor și despre această intersantă latură a activității regizorului și scenaristului Ioan Antoci?

Ioan Antoci: Dacă întrebi pe cineva, care scrie, de când face acest lucru, fiecare va spune că scrie de când era mic. Nu vreau să dau acest răspuns șablonard. Mi-a plăcut  întotdeauna să citesc și atunci când eram mic și mai tîrziu. E o șansă de a intra în lumea spectaculoasă a poveștilor, a lumii fantastice. E normal să fi fost atras și de aceasta. A fost vorba de o provocare din partea unei edituri, la care eu am răspuns și mă bucur că am putut scrie povestioare pentru copii, pentru că acestea mi-au deschis  o lume la fel de interesantă ca și lumea filmului. Din păcate timpul de care dispun e total insuficient pentru a face tot ceea ce-mi doresc.

Reporter: Se știe că sunteți unul din cei mai talentați cineaști ai ”noului val”. Aș vrea să știu dacă nu v-ați gîndit niciodată să scrieți un scenariu de film despre viața tatălui d-voastră, părintele Ion Antoci, cel plecat recent să se călugărească. Romașcanii știu că viața acestuia ”bate filmul” așa cum se spune prin faptul că s-a ridicat de jos, de la munca de grădinar al Primăriei, a trecut prin armată, a fost condamnat pe vremea lui Ceaușescu pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, a fost șofer al episcopului Eftimie Luca, a urmat la maturitate Facultatea de Teologie, a ajuns preot misionar, ctitorind o serie întreagă de lăcașuri de închinăciune. Nu ați fost tentat niciodată să realizați un film având la bază viața părintelui Ion Antoci?

Ioan Antoci: În primul rând aș vrea să fac o mică corecție: nu sunt unul dintre cei mai talentați, pot să vă spun că sunt la noi tineri foarte talentați, pentru că eu deja nu mai sunt chiar așa tînăr, am 38 de ani. Pot să vă spun că vin din spate oameni mult mai talentați și mă bucur de acest lucru. Nu mai vorbesc de precursorii mei care sunt titani ai cinemnatografiei. Despre partea a doua a întrebării pot să vă spun că fiecare scenarist se inspiră din viața sa sau a celor din jur.

În ce măsură și cât reușește să transpună în scenariul unui film depinde de fiecare în parte. Eu nu am fost tentat să fac lucrul acesta, până acum, deși știu că de multe ori s-a vorbit despre faptul că din ceea ce a trăit tatăl meu ar putea fi făcut un film sau s-ar putea scrie o carte. Mă gândesc că există în țara aceasta mulți alți oameni care au același destin fluctuant, care au în spatele lor o viață cu lucruri mai mult sau mai puțin înțelese, dar pentru că nu sunt într-o poziție care să influențeze atâtea vieți nu i-a întrebat nimeni dacă vor să-și scrie viețile sau nu.Ce pot spune acum este faptul că d-voastră, ca jurnalist, vorbiți despre ”un personaj” despre care concitadinii noștri cunosc multe. Pentru mine în primul rând va rămîne tatăl meu și abordarea față de acest personaj e mai dificilă pentru că eu, ca fiu al lui, îl cunosc din perspective total diferite și mai puțin cunoscute de toți ceilalți. Se poate să existe și multe ipostaze pe care alții le cunosc și eu nu. Orice aș scrie eu sau altcineva ar fi perspectiva personală asupra unui om, văzută de cel care scrie. Nu este exclus ca pe viitor să abordez și acest subiect. Deocamdată nu m-am gândit la un asemenea lucru.

Reporter: Care este evoluția profesională a tânărului Ioan Antoci și ea destul de neobișnuită, ștind că acesta a urmat Facultatea de Teologie, a luat și un doctorat, a urmat cursuri de cinematografie  și a ajuns să lucreze în industria aceasta extrem de concurențială ?

Ioan Antoci: E foarte simplu. Nu e vorba neapărat de ceva foarte spectaculos. Provin  dintr-un sistem în care mi-aș fi dorit să activez la un moment dat, dar care nu mi-a putut oferi totală implicare. Am decis să ne separăm drumurile spre binele amândurora – și a sistemului și al meu – și pentru fiecare om care a pornit pe un drum pentru care a studiat mult e mai greu. Eu, din fericire, am avut norocul să dau în viață  peste niște oameni interesați de ceea ce scriam eu atunci și câștigarea premiului pentru ”Cîinele japonez” a fost rezultatul unor circumstanțe. Nu tot timpul bat darabana despre rezultatele mele. Tot ceea ce faci este bine să faci la fel în fiecare zi, chiar dacă nu poți fi răsplătit pentru binele pe care îl faci în fiecare zi, ci ești răsplătit doar o dată, la un moment dat. Totul a venit la mine din dorința de a-mi exprima sentimentele față de lumea înconjurătoare. Am scris din inimă, am fost apreciat în România, la HBO și la TIFF Transilvania, apoi am mai participat la diverse ateliere și am mai fost și acolo apreciat. Scenariul meu a fost  transformat în film și tot așa. Adică lucrurile de moment în care  eu am scris nu mi-au mai aparținut doar mie, ci a interevenit colaborarea și  implicarea multor oameni care au decis.

Reporter: Mai  aveți legătură acum cu studiile teologice pe care care le-ați urmat?

Ioan Antoci: Nu mai am nici o legătură cu studile pe care le-am făcut. Problema e că foarte multă lume ar înțelege că s-a întâmplat un lucru neplăcut, care m-a determinat să aleg alt drum în viață, decât cel pe care pornisem. Acesta a fost destinul meu și în continuare e drumul meu. Nu mă abat în dreapta sau în stânga. Dar trebuie înțeles că nu am ce să reproșez vreunei perioade din activitatea mea.

Reporter: Acum vă câștigați existența numai din cinematografie și scris?

Ioan Antoci: Nu. Nici din film și nici din scrisul cărților pentru copii nu mi-am câștigat existența și probabil nici în perioada următoare nu se va întâmpla acest lucru. Ca toți oamenii sînt și eu angajat. Acum lucrez într-un domeniu adiacent, acela al copywrite. Este însă o mare diferență între acest lucru și a fi cineast sau scriitor. A lucra doar ca cineast sau scriitor nu poți trăi în România, chiar dacă ești un Mircea Cărtărescu, de exemplu. Așa cum nici un Mungiu nu poate trăi doar din filmele pe care le realizează. E un domeniu adiacent care îmi ajută  să-mi duc traiul de zi cu zi.

Reporter: După decizia tatălui d-voastră de a se retrage la mănăstire, când mai intenționați să reveniți la Roman unde sînteți ”Cetățean de onoare” ?

Ioan Antoci: În primul rînd, eu trec destul de des pe la Roman, unde mai trăiește bunica mea, la Cotu-Vameș. Și o voi face și în continuare.

A consemnat Flora ORDEAN

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.