Dental Alliance
April 16, 2024

Încă un manager al Spitalului Județean Neamț trimis în judecată, pentru abuz în serviciu

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
LAZĂR IOAN și MURARIU OANA – DANA, la data faptelor manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, respectiv șef al Serviciului de achiziții din cadrul aceleiași unități medicale, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

Persoană fizică, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpații Lazăr Ioan și Murariu Oana – Dana, în calitățile menționate mai sus, în cursul anului 2015, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege în legătură cu desfășurarea unei proceduri de achiziție publică ce a vizat „Reabilitarea și modernizarea secției pediatrie din cadrul SJU Piatra Neamț”. Contractul respectiv a fost atribuit unei asocieri de firme din care făcea parte și societatea omului de afaceri, inculpat în prezenta cauză.

Concret, inculpatul Lazăr Ioan ar fi dispus întocmirea documentației premergătoare de avizare a lucrărilor de intervenție și organizarea procedurii de achiziție publică prin procedura cererii de oferte, după ce omul de afaceri i-ar fi pus la dispoziție lista de dotări medicale și nemedicale și prețurile acestora. S-ar fi urmărit, pe de o parte, estimarea unei valori nejustificate a achiziției și, pe de altă parte, participarea la procedură a unui singur ofertant. În același context, inculpații Lazăr Ioan și Murariu Oana – Dana ar fi întocmit și avizat nota justificativă prin care a fost stabilită valoarea estimată a contractului de achiziție publică la suma de 11.858.855 lei (fără TVA), cunoscând că estimarea supraevaluată a dotărilor medicale și nemedicale a fost realizată de omul de afaceri menționat mai sus (5.014.294 lei – echivalentul a 1.129.727 euro – care reprezenta aproximativ 42% din valoarea contractului). De asemenea, cei doi ar fi întocmit documentația de atribuire a contractului și răspunsurile la solicitările de clarificări formulate în privința specificațiilor tehnice în cursul procedurii, tot cu ajutorul omului de afaceri, pentru a restricționa accesul altor operatori economici la procedură.

Deși lucrările din cadrul proiectului susmenționat nu au fost finalizate nici până în prezent, echipamentele ce au făcut obiectul contractului încheiat de Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț cu asocierea respectivă au fost livrate și achitate în perioada decembrie 2015 – decembrie 2017. Cu titlu de exemplu, unul dintre acele echipamente, un aparat Roentgen care nici măcar nu corespundea cu cel ofertat, livrat la data de 21 decembrie 2015, a stat un an în holul principal al spitalului și încă un an în clădirea centralei termice, ulterior fiind făcute demersuri pentru utilizarea acestuia în cadrul altei secții, începând cu data de 04 decembrie 2018.Prejudiciul cauzat spitalului prin încălcarea prevederilor legale cu ocazia organizării procedurii de achiziție publică este estimat la 2.531.421 lei concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru asocierea respectivă.

Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a precizat că se constituie parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Menționăm că inculpații Lazăr Ioan, Murariu Oana – Dana și persoana fizică – om de afaceri au mai fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni similare (detalii pe www.pna.ro).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.