Incendiu cu victimă astă noapte la Poienari
Sâmbătă, în jurul orei 22.24, pompierii de la Detașamentul Roman au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Poienari.
Incendiul se manifesta generalizat.
Pompierii au intervenit pentru localizarea și stingerea incendiului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Proprietarul, în vârstă de 88 ani, a suferit arsuri de gradul 1 și 2 la membrul inferior stang si la membrul superior stâng. Acesta a fost transportat de echipajul SMURD la CPU Roman.
A ars casa de aproximativ 40 mp.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul (cablu electric defect).