Incendiu în comuna Pângărați, două butelii au fost scoase din foc
Misiune de stingere a unui incendiu la o locuință în satul satul Pângarați, comuna Pângărați.
La această misiune au participat 1 ofițer și 18 subofițeri, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Piatra Neamț. Incendiul a afectat 2 locuințe.
A fost alertat și SVSU Pângărați. Deoarece voluntarii au ajuns primii la locul intervenției, aceștia au evacut persoanele aflate în interior și au scos 2 butelii.
Pompierii au mai scos o butelie care prezenta pericol și putea să explodeze.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic produs de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzire.
În urma incendiului a ars acoperișul unei locuințe pe o suprafață de aproximativ 200 mp, bunuri materiale, obiecte de mobilier, articole vestimentare și documente.
La a doua locuință a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 200 mp și a fost afectat tavanul, instalația electrică și planșeul.