Dental Alliance

June 15, 2026

Incendiu în municipiul Roman

0
incendiu-1024x623

Danlin Residence

LEMS

Luxury by Aqua Dent

În data de 14.06.2026, la ora 18:36, prin apel la 112 a fost semnalată prezența fumului pe casa scării unui bloc de locuințe de pe strada C.A. Rosetti din municipiul Roman.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și IPJ.

Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că fumul provenea de la un incendiu izbucnit în bucătăria unui apartament situat la parterul blocului. Echipajele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea focului, împiedicând propagarea acestuia la întregul apartament. În urma incendiului au ars bunuri aflate în bucătărie, precum aragazul, materiale textile și diverse articole de uz casnic, iar mobilierul și pereții încăperii au fost deteriorați.

Totodată, pompierii au intervenit pentru evacuarea fumului din apartament și de pe casa scării.

Proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 86 de ani, s-a autoevacuat înainte de sosirea forțelor de intervenție. Aceasta a fost evaluată și asistată medical la fața locului de echipajul SMURD.
Acumularea unor gaze combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului.
Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc.

Leave a Reply