Incendiu violent într-o localitate din Neamț. Peste 20 de hectare de vegetație uscată, afectate de flăcări

Un incendiu a afectat, luni, peste 20 de hectare de vegetaţie uscată din localitatea Negreşti – comuna Podoleni.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că flăcările au ajuns în vecinătatea unei gospodării.
„La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la vegetaţia uscată, pe o suprafaţă mare, cu posibilitatea propagării la o gospodărie şi la câţiva baloţi de paie. Pentru localizarea şi lichidarea incendiului au intervenit pompierii voluntari din cadrul SVSU Podoleni alături de pompierii militari din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ. A ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare din cauza focului deschis în spaţii deschise”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
În ultimele zile, pompierii nemţeni s-au confruntat cu zeci de incendii de vegetaţie uscată.
Majoritatea incendiilor sunt puse intenţionat de proprietarii de terenuri care vor să le cureţe de vegetaţie în acest mod ilegal.
Ca orice instituție media locală, și Roman24.ro supraviețuiește pe baza reclamelor afișate pe site, sau a contractelor publicitare. Alege să susții activitatea Roman24 printr-o donație folosind butonul de mai jos